BankNews.ro - The Business Republic

Basescu: Se trece din nou la inventarea de taxe si impozite; trebuie sa continue reducerea aparatului de stat
Economie | Data Publicarii: 06-11-2013

Presedintele Traian Basescu considera ca solutia pentru situatia Romaniei in momentul de fata nu este "inventarea" de taxe si impozite, care sa "hraneasca" aparatul bugetar, punctand ca trebuie continuat procesul de reducere a aparatului de stat.

"Observ o schimbare in politica interna. Imi aduc aminte anul de criza profunda 2010, cand nu mai puteam finanta obligatiile bugetului de stat. Și cand s-au luat niste masuri extrem de dure, ele au fost luate in asa fel incat sa nu se puna nimic suplimentar in spatele intreprinderilor mici si mijlocii. Acum observ o schimbare a ponderii si cred ca este gresit, se trece din nou la inventarea de taxe, de impozite, de solutii care sa aduca bani la bugetul de stat pentru a hrani aparatul bugetar. O spun ca un semnal extrem de serios si afirm fara rezerve ca este gresit", a spus Basescu, la cea de a XXI-a editie a "Topului National al Firmelor Private din Romania". 

El a amintit de anul 2005, cand s-a introdus cota unica, moment in care s-a produs o relansare a economiei romanesti. 

Potrivit presedintelui, s-a trecut din nou la situatia "de a lucra in favoarea omului gras, statul, care se asaza in spatele unui om slab, inca mult prea slab ca sa il poata duce pe cel gras, si care este economia reala". 

"Nu marirea taxelor, a impozitelor este situatia pentru acum. Sigur, statul are nevoie de bani, dar daca i-ar indrepta catre zonele de stimulare a investitiilor ar fi foarte bine. Daca ii indreapta insa pentru a alimenta din nou cu cheltuieli aparatul de stat, nu este in regula. Procesul de reducere a aparatului de stat trebuie sa continue pentru a da sansa exact economiei reale. Ea este cea care poate plati pensiile si salariile bugetarilor si poate asigura resursa necesara investitiilor. Deci, se pare ca se produce o schimbare de filosofie in defavoarea mediului de afaceri si acest lucru trebuie bine analizat, bine cumpanit si decis corect. In orice caz, eu nu voi fi printre cei care or sa taca vizavi de aceasta abordare, care a fost specifica anilor de dinainte de 2005", a mai spus presedintele. 

In opinia sa, trebuie gasite solutii pentru ca mediul de afaceri sa aiba "o atmosfera cat mai confortabila" din punctul de vedere al numarului de taxe, de impozite si al obligatiilor fata de stat, in general. 

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/70221_basescu_se_trece_din_nou_la_inventarea_de_taxe_si_impozite_trebuie_sa_continue_reducerea_aparatului_de_stat.html