Cea mai mare
banca din Ungaria, OTP, este si mai aproape de achizitionarea MKB, subsidiara
grupului german BayernLB, au declarat, marti, pentru Reuters, surse care au
dorit sa-si pastreze anonimatul.
In ultimele
saptamani, OTP si BayernLB au negociat aceasta preluare si este posibil sa fi
ajuns la un acord, sustin sursele. Unul dintre motivele pentru care nu s-a
incheiat tranzactia il reprezinta pretul MKB, potrivit surselor citate de
Reuters.
O eventuala
achizitie va consolida pozitia OTP in Ungaria, in conditiile in care obiectivul
Guvernului de la Budapesta este sa consolideze controlul investitorilor ungari
asupra sectorului bancar local pana la cel putin 50%.
Vanzarea MKB
va fi un mare pas inainte pentru BayernLB, ale carei rezultate au fost afectate
de pierderile inregistrate de subsidiara sa din Ungaria.
Anul trecut,
Comisia Europeana a cerut BayernLB sa restructureze si sa vanda MKB pana in
2015, ca o preconditie pentru aprobarea ajutorului de stat pentru banca
regionala din Germania.
Premierul
statului Bavaria, Horst Seehofer, a declarat, luni, ca a fost recent in
Ungaria, ceea ce a sporit speculatiile ca BayernLB, al carei actionar majoritar
este statul Bavaria, este si mai aproape de finalizarea tranzactiei.
Pe langa
MKB, printre bancile straine prezente in Ungaria se afla grupurile austriece
Erste si Raiffeisen, bancile italiene Intesa Sanpaolo si UniCredit, precum si
KBC din Belgia.
Continuarea, pe Economica.
http://www.banknews.ro/stire/71469_otp_bank,_aproape_de_preluarea_mkb,_subsidiara_din_ungaria_a_grupului_german_bayernlb.html