BankNews.ro - The Business Republic

România îndeplineşte pentru prima dată toate criteriile de aderare la zona euro
Finante-Banci | Data Publicarii: 15-04-2014

Secretarul de stat în MAE George Ciamba a declarat, marţi, că pentru prima dată România îndeplineşte toate criteriile de aderare la zona euro, iar acest lucru se vede şi prin creşterea investiţiilor străine în ultima perioadă.

Aderarea României la Uniunea Europeană şi transformările aduse de acest proces "au contribut în mod ireversibil la consolidarea proceselor de reformă, au contribuit la modernizarea societăţii, au contribuit esenţial la dezvoltarea economică". "în 2004, PIB-ul României era 80 de miliarde de euro, anul trecut, când am avut cel mai bun PIB, ne-am dus la 140 (de miliarde de euro)", a declarat secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul de Externe, George Ciamba, la conferinţa "După zece ani...", organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, la 10 ani de la aderarea a zece state est-europene şi la şapte ani de la aderarea României şi Bulgariei.

în cei şapte ani de UE, România a avut "o contribuţie destul de importantă" la evoluţia Europei, a susţinut Ciamba.

"România este un participant activ la mecanismele economice de coordonare din UE şi la măsurile destinate relansării economice (...) Am intrat în Pactul Euro Plus, suntem parte a Tratatului pentru stabilitate, coordonare şi guvernanţă din cadrul Uniunii Economice şi Monetare dar suntem şi parte a procesului de negociere a Uniunii Bancare", a precizat oficialul român.

Continuarea, pe Mediafax.

http://www.banknews.ro/stire/71591_omânia_îndeplineşte_pentru_prima_dată_toate_criteriile_de_aderare_la_zona_euro.html