BankNews.ro - The Business Republic

PepsiCo va lansa telefoane mobile si accesorii in China
Diverse | Data Publicarii: 14-10-2015


Producatorul de bauturi racoritoare PepsiCo a anuntat luni ca lucreaza cu un partener pentru a lansa o linie de telefoane mobile si accesorii in China in urmatoarele luni, transmite Reuters.

Un purtator de cuvant a precizat insa ca PepsiCo nu intentioneaza sa intre pe piata operatiunilor de productie a telefoanelor mobile. 'Disponibil doar in China, acest efort este similar cu cel al altor produse sub licenta Pepsi lansate recent la nivel global care includ articole de imbracaminte si accesorii', a spus purtatorul de cuvant. Aceasta nu a dezvaluit identitatea partenerului cu care va lucra Pepsi si nici alte detalii cu privire la viitorul telefon.

Portalul de Internet Mobipicker a fost primul care a dezvaluit ca PepsiCo va lansa un smartphone, denumit Pepsi P1, in data de 20 octombrie. Potrivit Mobipicker viitorul telefon va avea un display de 5,5 inch, o camera frontala de 5 megapixeli si una dorsala de 13 megapixeli, un procesor de 1,7 GHz si un spatiu de stocare de 16GB.

PepsiCo are o gama varianta de licente in mai multe categorii de produse. Anul trecut, compania a incheiat parteneriate cu producatorul danez de echipamente stereo si TV Bang & Olufsen precum si cu producatorul italian de incaltaminte Del Toro pentru o gama de produse destinate campaniei sale pe segmentul fotbalului.

In Romania, Pepsi este reprezentata de Pepsi Americas, care a intrat pe piata locala prin preluarea Quadrant-Amroq Beverages, fostul imbuteliator local al bauturilor PepsiCo, pe care l-a integrat in anul 2006. Compania este, in prezent, al doilea mare jucator de piata locala de soft drinks.

AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/72734_pepsico_va_lansa_telefoane_mobile_si_accesorii_in_china.html