BankNews.ro - The Business Republic

Popescu (Ministerul Energiei): Complexul Energetic Oltenia este victima unui sir lung de greseli de management
Economie | Data Publicarii: 19-04-2016

Complexul Energetic Oltenia este victima unui sir lung de greseli de management dublate de ingerinte in actul decizional si ambitii personale, la care se adauga o lipsa de asumare a planurilor de restructurare necesare de foarte multa vreme, a declarat secretarul de stat din Ministerul Energiei, Corina Popescu, potrivit unui comunicat al institutiei.

Grupul de lucru Lignit din Comitetul de coordonare pentru activitatea minieră s-a reunit marți, 19 aprilie, la Ministerul Energiei, sub coordonarea secretarului de stat, Corina Popescu. Membrii grupului de lucru au prezentat perspectiva de dezvoltare a sectorului lignit, iar oficialul ministerului a cerut "un material consistent" care să poată sta la baza unei strategii de dezvoltare a Complexului Energetic Oltenia și a sectorului de lignit, se arată în comunicat.

"Complexul Energetic Oltenia este victima unui șir lung de greșeli de management dublate de ingerințe în actul decizional și ambiții personale, la care se adaugă o lipsă de asumare a planurilor de restructurare necesare de foarte multă vreme. Am luat act de faptul că fosta conducere a adus compania pe marginea prăpastiei prin modul în care a înțeles să conducă activitatea, dar acest fapt nu scuză în niciun fel actuala conducere.

Săptămâna trecută, după ce a eșuat în a prezenta planurile de redresare necesare companiei, am rugat conducerea CEO să revină la minister cu documentația completată. Și de data aceasta au venit cu materialele din care lipsesc informații importante pentru luarea unei decizii, ca de exemplu costul pe tona de cărbune exploatată. Chiar dacă pot înțelege factorii obiectivi care intervin atunci când încerci să repari ce au stricat alții în ani de zile, nu susțin indeciziile și fuga de responsabilitate în actul de management", a spus Corina Popescu, la finalul întâlnirii.

Aceasta a avertizat conducerea CEO că joi 28 aprilie este ultimul termen până când sunt așteptate planurile complete pe baza cărora se vor fundamenta deciziile în ceea ce privește viitorul companiei.

"Este un ultim avertisment pe care îl dăm conducerii Complexului Energetic Oltenia și așteptăm până joi, 28 aprilie, planurile complete pe baza cărora se vor fundamenta deciziile în ceea ce privește viitorul companiei. CEO este o companie care are potențialul să își revină rapid financiar, are la îndemână instrumentele necesare, mai rămâne ca aceia care conduc complexul să își asume și munca necesară.

Nu avem de-a face cu o companie care să se îndrepte spre insolvență, ba dimpotrivă, așa că le cerem celor din conducere să dovedească faptul că merită că conducă societatea sau să se dea la o parte', a adăugat secretarul de stat.

În cadrul discuțiilor de la Ministerul Energiei, Corina Popescu le-a transmis reprezentanților CEO că rapoartele care rezultă în urma acestor grupuri trebuie să fie niște materiale consistente, iar deciziile să se bazeze pe studii bine fundamentate.

Directorul General al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, și-a asumat realizarea unui "raport final profesionist", bazat pe un studiu serios asupra sectorului.

De asemenea, reprezentanții Complexului Energetic Oltenia în grupul de lucru Lignit au solicitat extinderea grupului, prin cooptarea mai multor specialiști pentru finalizarea raportului cu privire la situația sectorului lignit.

În prezentarea făcută marți în Comitetul de Coordonare pentru activitatea minieră, membrii grupului de lucru lignit au expus o analiză a activității Diviziei Miniere, pe zone de interes: zona Rovinari, zona Jilț, zona Motru, UMC Peșteana și UMC Husnicioara, cu măsurile necesare pentru dezvoltarea acestora.

Potrivit sursei citate, obiective ale activității miniere din cadrul CEO (Divizia Minieră) prevăzute de membrii grupului de lucru lignit sunt: stabilirea unui program de reorganizare și restructurare a activității miniere cu scopul de a reduce costurile și de a îmbunătăți eficiența operațională; îmbunătățirea accesului la terenurile libere de sarcini tehnologice din fața fronturilor de lucru pentru excavatoarele din prima treaptă de lucru la UMC Jilț Nord, UMC Jilț Sud, UMC Tismana, UMC Pinoasa, UMC Roșia.

De asemenea, se dorește desfășurarea activității miniere în condiții de conformare la normele impuse de legislația de mediu în vigoare, analiza modernizării echipamentelor tehnologice realizate până în prezent și continuarea modernizării fluxurilor tehnologice în vederea creșterii fiabilității și performanțelor acestora și examinarea posibilității de introducere a unor tehnici alternative de reducere a poluării.

Grupul de lucru lignit se va reuni din nou săptămâna viitoare, pe data de 28 aprilie, când membrii acestuia vor prezenta raportul final cu privire la starea sectorului lignit.

Activitatea de extracție a lignitului în Bazinul Minier al Olteniei se desfășoară pe teritoriul a trei județe, Gorj, Mehedinți și Vâlcea, în 17 perimetre miniere, dintre care 16 exploatate prin lucrări miniere la zi și un perimetru exploatat prin lucrări miniere subterane.

Capacitatea de producție proiectată este de 35 de milioane tone pe an de lignit energetic din care 98,6% în exploatări la zi și 1,4% în exploatări subterane, fiind determinată de dotarea tehnică, baza materială și condițiile tehnologice.

Consumatorii lignitului exploatat în aceste perimetre sunt termocentralele Rovinari, Turceni, Craiova și Ișalnița, precum și centralele termice CET Halânga, CET Govora, CET Arad, CET Oradea, COLTERM Timișoara, UATA Motru și instituțiile publice și consumatorii casnici din regiune.

Nivelul producției de lignit înregistrat de Complexul Energetic Oltenia în anul 2015 a fost de 22,405 milioane de tone de cărbune.

Complexul Energetic Oltenia nu se închide și nu s-a discutat niciodată despre închiderea lui, le-a spus luni ministrul Economiei, Costin Borc, minerilor care au protestat în Piața Victoriei, care în prima fază l-au aplaudat, pentru ca la final să îl huiduie.â

Câteva sute de mineri și energeticieni au protestat, luni, în Piața Victoriei din Capitală. Ei au avut bannere pe care scria "ANRE, de ce opriți mina Gorjului? Siguranța energetică a țării în pericol", "Către FMI. Noi suntem români. Noi suntem români. Noi suntem aici pe veci stăpâni", "Certificatele verzi din România aduc în Gorj sărăcia". De asemenea, aceștia au purtat veste pe care era inscripționat mesajul: "Certificatele verzi, subvenții din banii românilor pentru regenerabile".

Membrii Federației Naționale Mine Energie au plecat luni, 11 aprilie, într-un marș de 320 de kilometri, de la Târgu Jiu până la București, protestând față de situația Complexului Energetic Oltenia și a sistemului energetic, în general.

Complexul Energetic Oltenia a avut anul trecut pierderi de 895 de milioane de lei, cu 30% mai mari față de rezultatul negativ înregistrat în 2014, când compania a avut pierderi nete de 693 milioane de lei.

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a decis la mijlocul lunii martie reducerea sau întreruperea activității în fiecare dintre sucursalele/subunitățile sale, atât în sectorul energetic, cât și în sectorul minier până în luna iunie, inclusiv, motiv pentru care 670 de angajați de la cele două sucursale din Craiova — SE Craiova II și SE Ișalnița — vor intra în șomaj.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/73940_popescu_ministerul_energiei_complexul_energetic_oltenia_este_victima_unui_sir_lung_de_greseli_de_management.html