INTERVIU Heinz Koller (OIM): Este esential ca, din punct de vedere al factorilor de decizie, forta de munca sa nu fie considerata un cost, ci o resursa
Economie | Data Publicarii: 05-05-2016

Principiul de baza care ar trebui sa se aplice in cazul unei legi ce ar conduce la eliminarea disparitatilor salariale este cel de remunerare egala pentru munca de valoare egala, a declarat, intr-un interviu acordat AGERPRES, Heinz Koller, director regional pentru Europa si Asia Centrala in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii (OIM).

Acesta susține că alinierea în sus a salariilor publice ar putea avea implicații asupra bugetului țării și, de aceea, este important ca procesul să fie planificat și monitorizat printr-un dialog permanent între Guvern și sindicate, în vederea asigurării unei viabilități fiscale și economice.

În opinia lui Heinz Koller, este esențial din punct de vedere al factorilor de decizie ca forța de muncă să nu fie considerată un cost, ci o resursă în a cărei educație, sănătate, motivație și abilitate ar trebui să se investească, în scopul de a spori productivitatea și viabilitatea pe termen lung a sistemului economic.

Directorul regional pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Organizației Internaționale a Muncii a mai vorbit în interviu despre piața muncii din România, modul în care Europa a reușit să gestioneze până în prezent criza migranților și modalitățile de integrare pe piața europeană a forței de muncă.

AGERPRES: Guvernul român încearcă să elaboreze o lege care ar conduce la eliminarea disparităților salariale din sectorul public. Care sunt principiile de bază care ar trebui să se aplice? Heinz Koller: Cred că principiul de bază care ar trebui să se aplice în acest caz — la fel ca în toate cazurile în care vorbim despre politicile salariale — este cel de remunerare egală pentru muncă de valoare egală, cum este prevăzut de Constituția OIM și, de asemenea, de Convenția de Remunerare Egală a OIM numărul 100.

Înțeleg că acest lucru este principala problemă discutată în prezent între Guvern și sindicatele din sectorul public. În același timp, alinierea în sus a salariilor publice ar putea avea implicații asupra bugetului țării și, de aceea, este important ca acest proces să fie planificat și monitorizat printr-un dialog permanent între Guvern și sindicate în vederea asigurării viabilității fiscale și economice a procesului.

În special, este în interesul ambelor părți să mențină un echilibru între creșterile salariale și nivelul de ocupare în sectorul public, care este necesar pentru ca statul să-și îndeplinească funcțiile.

AGERPRES: Care ar fi câteva criterii pe baza cărora poate fi realizată o creștere a salariilor în sistemul public? Heinz Koller: În ultimii ani, atenția OIM a fost concentrată asupra necesității de a stabili salarii minime decente, care să țină seama atât de nevoile lucrătorilor și familiilor acestora, cât și de factorii economici, și să asigure extinderea principiului plății egale pentru muncă de valoare egală. Dincolo de acestea, salariile ar trebui să fie stabilite, în principal, prin negocieri colective.

Factorii principali care se iau de obicei în considerare pentru ajustarea nivelului salariilor publice sunt, pe de o parte, variațiile costului de trai și, pe de altă parte, factori economici și bugetari. Acest lucru ar trebui să fie făcut în scopul de a asigura tuturor o parte corectă din roadele progresului.

AGERPRES: Salariile mici au fost de ani de zile unul dintre cele mai importante avantaje ale economiei românești. Cum este posibil ca salariile să crească fără a afecta economia? Heinz Koller: Este adevărat că salariile reprezintă un cost pentru întreprinderi și o variabilă esențială pentru competitivitatea întreprinderilor. În același timp, salariile mai mari sunt necesare pentru a îmbunătăți nivelul de trai. Și, din moment ce salariile reprezintă o sursă importantă de venit pentru gospodării, salariile mai mari pot avea, de asemenea, un efect pozitiv asupra consumului gospodăriilor și a cererii agregate în economia românească. Acesta este motivul pentru care, în ceea ce privește salariile, o abordare echilibrată este necesară.

De asemenea, costurile forței de muncă sunt doar o dimensiune a factorilor care influențează investițiile străine. Aplicarea metodologiei OIM pentru Mediu Favorabil pentru Dezvoltarea Durabilă a Întreprinderii (Enabling Environment for Sustainable Enterprises — EESE) — inclusiv în mai multe țări din Europa Centrală și de Est — a arătat cum alți factori pot fi la fel sau mai importanți pentru dezvoltarea durabilă a sectorului privat, cum ar fi stabilitatea economică, socială și politică, buna guvernare, disponibilitatea de competențe, o infrastructură bună, accesul la credite, eficiența și transparența administrației publice.

În ultimul raport "Doing Business" al Băncii Mondiale — care urmărește să clasifice țările pe baza mediului lor propice pentru investițiile private — țările care sunt clasate în partea de sus nu sunt cele în care salariile sunt mici, dar cele în care dialogul social și bunăstarea socială sunt bine dezvoltate, cum ar fi țările scandinave. Este esențial ca, din punct de vedere al factorilor de decizie, forța de muncă să nu fie considerată un cost, ci o resursă în a cărei educație, sănătate, motivație și abilitate sistemul economic ar trebui să investească, în scopul de a spori productivitatea și viabilitatea pe termen lung a sistemului economic.

AGERPRES: Cum credeți că Europa a reușit să gestioneze până acum criza migranților? Heinz Koller: Nu există nicio soluție ușoară a crizei migranților, dar nu avem alta decât încercarea de a găsi modalități de rezolvare, deoarece este vorba despre o criză umanitară. Dialogul între partenerii europeni și țările de tranzit este esențial pentru a limita fluxul de refugiați. Recent au fost înregistrate unele progrese, dar există, de asemenea, necesitatea de a convinge opinia publică din Europa că primirea migranților ar putea fi un element pe termen lung pentru majoritatea economiilor europene. Acest lucru necesită o mulțime de a explicații, mai ales în țările gazdă cu un nivel ridicat al șomajului și salarii mici.

Cu toate acestea, cred că răspunsul nostru nu ar trebui să fie ca fiecare țară în parte să ia măsuri drastice pentru a preveni intrarea refugiaților de la frontierele lor, deoarece aceasta ar putea alimenta traficul de persoane și exploatarea. În cele din urmă, toți ar pierde.

AGERPRES: Cât timp va dura integrarea migranților în piața europeană a muncii? Heinz Koller: Nu se poate vorbi de "o singură piață europeană a muncii". Perspectivele pentru noii veniți în Europa vor depinde de opțiunile politice din țările lor gazdă și de performanțele economice și ale pieței muncii.

În al doilea rând, va trebui să se facă o distincție între accesul pe piața muncii și integrarea pe piața forței de muncă. Integrarea cu succes pe piața forței de muncă implică mai mult decât accesul la un loc de muncă; implică o participare reală, pe termen lung și de calitate. Migranții care nu sunt în măsură să își mențină locurile de muncă și progresele de pe piața muncii, din motive independente de voința lor, nu trebuie sa fie considerați ca fiind pe deplin integrați în piața muncii.

Studiile OIM întreprinse în șase țări ale Uniunii Europene (Republica Cehă, Germania, Franța, Spania, Suedia, Marea Britanie), între 2012 și 2014, au arătat următoarele: primii câțiva ani de la sosire sunt deosebit de importanți pentru perspectivele pe termen lung ale imigranților. Integrarea are loc pe parcursul mai multor decenii, dar eșecul noilor imigranți de a intra pe piața forței de muncă timpuriu, în ocupații în concordanță cu abilitățile lor și în sectoare care oferă oportunități pentru avansare în carieră, poate avea un "efect de cicatrice", care persistă în timpul carierei unui lucrător. Prin urmare, investițiile pentru a sprijini intrarea pe piața muncii în timp util și punere a imigranților pe o cale spre o mobilitate ocupațională ascendentă aduc beneficii pe termen lung.

Traiectoriile de pe piața muncii ale imigranților nou sosiți depind de o serie de factori. Acestea includ capacitatea lor de a depăși un set complex de bariere, cum ar fi de competență lingvistică limitată, necunoașterea instituțiilor locale pe piața forței de muncă și a practicilor și contacte slabe sau inexistente cu potențialii angajatori.

În plus, o serie de factori structurali și instituționali importanți influențează încorporarea imigranților pe piața muncii: ritmul de creștere economică în primii ani la destinație va juca un rol important. La fel și reglementările locale pe piața forței de muncă și instituții cum ar fi serviciile de ocupare și organizațiile lucrătorilor), care creează sau elimină obstacolele din calea ocupării forței de muncă a imigranților. Angajatorii locali pot întâmpina dificultăți în evaluarea experienței de muncă și a calificărilor dobândite în străinătate etc.

AGERPRES: Cum ați caracteriza piața europeană a muncii? Heinz Koller: Piețele forței de muncă în țările UE continuă să fie caracterizate printr-un nivel semnificativ de variație, chiar dacă în timpul crizei s-a realizat o anumită convergență. Rata de rotație a forței de muncă variază între 15 și 20%, cu mai puțină circulație în țările care se confruntă cu provocări mai mari pe piața forței de muncă, precum Grecia, Portugalia și Italia, și o circulație mai mare în țările scandinave. Mai important, în ciuda diferențelor mari ale ratei șomajului în țările UE, mobilitatea intra-europeană a muncii este scăzută, în special în comparație cu mobilitatea inter-stat din SUA, estimată a fi de peste 10 de ori mai mare decât în Europa.

O problemă-cheie în acest sens este încă dificila armonizare a piețelor forței de muncă europene și barierele în calea mobilității, care au fost întărite din nou de curând. În schimb, lipsa de flexibilitate nu pare a fi un obstacol major în Europa, având în vedere creșterea rapidă a ratei șomajului pe parcursul primilor ani de criză și recentele reforme care au fost introduse în țări, precum Spania, Grecia sau Italia.

AGERPRES: Cum ați caracteriza piața muncii din România? Heinz Koller: Conform unui studiu al OIM publicat în 2014, România este încă una dintre cele mai sărace și mai inegale societăți din Uniunea Europeană. Este adevărat că România a înregistrat cea mai mare scădere a inegalității veniturilor în rândul statelor membre ale UE în recenta recesiune, între 2007 și 2010, dar acest lucru a fost din cauza reducerilor salariale din partea de sus mai mult decât a câștigurilor salariale în partea de jos.

Inegalitatea economică de durată este determinată în mod fundamental de un decalaj urban-rural: România are cea mai mare pondere a ocupării forței de muncă în agricultură din UE și un sector agricol puternic fragmentat, cu un număr mare de ferme mici. Sectorul de producție pentru export din România a înregistrat o creștere rapidă în ultima decadă, ajutat de investiții străine și aderarea României la UE. Cu toate acestea, competitivitatea României se bazează în mare măsură pe costurile reduse ale forței de muncă și ar putea fi îmbunătățită în continuare, în viitor, prin investiții în diversificarea produselor și creșterea calității.

În ciuda creșterii economice semnificative în ultimul deceniu, rata de ocupare a înregistrat creșteri mici. Rata șomajului este relativ scăzută. Cu toate acestea, dezavantajul este emigrarea mare în alte țări, o rată scăzută de participare pe piața forței de muncă și, în plus, o pondere mare a ocupării în zona informală.

Pentru a realiza o creștere a ocupării formale, România ar putea avea nevoie să continue dezvoltarea sectorului serviciilor și creșterea producției orientate spre export. Acest lucru ar implica o tranziție la forță de muncă salarizată pentru un număr mare de lucrători independenți și lucrători familiali, în prezent angajați în agricultura de subzistență. Cu toate acestea, mulți români preferă să migreze spre țările din Europa de Vest, în căutarea de locuri de muncă mai bine plătite, decât să caute locuri de muncă slab plătite acasă. Aceste fluxuri de migrație sunt atât de semnificative, încât angajatorii din România au cunoscut o lipsă de personal în perioada de creștere economică.

AGERPRES: Ponderea salariilor în PIB a scăzut în ultimii ani în România. Care ar fi nivelul adecvat pentru România? Heinz Koller: Declinul ponderii forței de muncă se referă la scăderea ponderii din PIB care merge spre compensare a muncii. În România, ponderea forței de muncă a scăzut considerabil începând cu 1990, de la aproximativ 75% din PIB la 45%. Această pondere este în prezent în mod substanțial mai mică decât media de aproximativ 55% în Uniunea Europeană. Deși nu există niciun nivel ideal universal, aceasta ar putea fi o evoluție îngrijorătoare. În cazul în care ponderea muncii este prea scăzută, poate duce la o creștere dezechilibrată și redusă, pentru că un venit redus al gospodăriilor limitează consumul casnic și poate descuraja, de asemenea, investițiile.

O scădere a ponderii forței de muncă indică, în general, faptul că productivitatea a crescut mai repede decât salariile. Măsurile drastice de consolidare fiscală, care au inclus o reducere cu 25% a salariilor din sectorul public, de asemenea, au contribuit la declinul ponderii salariale, deoarece angajații din sectorul public au o pondere mare în sectorul ocupării formale.

AGERPRES: Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai importante probleme cu care se confruntă actorii de pe piața forței de muncă ? Heinz Koller: În Europa, cea mai presantă problemă a pieței muncii rămâne rata ridicată a șomajului, în special în rândul tinerilor. În zona euro, rata totală a șomajului a fost de peste 10% la începutul anului; pentru tineri (sub 25 de ani), rata șomajului a fost de 22%. Aceste cifre ascund diferențe semnificative, țări puternic afectate, cum ar fi Grecia, Spania sau Portugalia, au rate ale șomajului de 24,6, 20,5 și, respectiv 12,2%, în timp ce altele, mai ales din Europa Centrală și de Est, se confruntă cu o rată a șomajului de sub 7%.

La nivel mondial, motivul de îngrijorare este mai mult calitatea locurilor de muncă decât numărul acestora. La nivel global, rata șomajului era sub 6% în 2015 și este de așteptat să continue să scadă. Cu toate acestea, aproape 50% dintre cei care au un loc de muncă sunt considerați a fi angajați vulnerabili, fie lucrează pe cont propriu sau ca lucrător familial, fără a avea acces la asigurări sociale adecvate, siguranță la locul de muncă și condiții de muncă reglementate.

Cea mai mare parte a acestui tip de muncă este concentrată în țările cu venituri mici din Africa sub-sahariană, Asia de Sud și unele țări din America Latină. O creștere economică puternică în aceste regiuni pe parcursul ultimului deceniu a contribuit la îmbunătățirea calității locurilor de muncă în multe dintre aceste țări. Cu toate acestea, pe fondul încetinirii creșterii economice la nivel mondial, viitoarele progrese în reducerea locurilor de muncă vulnerabile ar putea fi mai moderate și ar putea necesita eforturi politice suplimentare pentru asigurarea unor condiții decente de muncă pentru toți.

Sursa: Agerpress