BankNews.ro - The Business Republic

FMI atrage atentia Romaniei in privinta majorarii salariului minim
Economie | Data Publicarii: 11-05-2016

Majorarea salariului minim mult peste cresterea productivitatii muncii ar putea face mai mult rau decat bine in Romania, arata expertii Fondului Monetar International (FMI) intr-un raport elaborat in urma consultarilor cu Romania in baza Articolului IV din Statutul FMI.

Politica salariului minim poate furniza protecție muncitorilor cu venituri scăzute. Totuși, cu majorarea semnificativă planificată pentru acest an, ponderea salariului minim în salariul mediu în România va depăși media din regiune, ceea ce ar putea submina competitivitatea externă și ar putea afecta crearea locurilor de muncă, în special pentru angajații cu competențe scăzute și în industriile unde forța de muncă este numeroasă, se arată în raportul FMI.

În context, echipa FMI recomandă ca ritmul majorării salariului minim în viitor să fie moderat și să echilibreze argumentele sociale cu sporirea competitivității, a productivității și a perspectivelor de muncă. Ar fi util să se înființeze un comitet de experți pentru piața forței de muncă și periodic să se reevalueze impactul politicilor din domeniul forței de muncă, inclusiv salariile minime, susțin experții instituției financiare internaționale.

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a crescut la 1.250 de lei de la 1 mai 2016, pentru un program complet de lucru de 8 ore pe zi.

Potrivit autorităților, de majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată vor beneficia circa 1.131.600 salariați, dintre care 39.322 angajați în sectorul bugetar și 1.092.364 în sectorul concurențial.

Misiunea FMI a realizat evaluarea anuală a economiei românești în luna martie a acestui an, la București.

Consultările periodice prevăzute de Articolul IV din Statutului Fondului constituie un exercițiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situației financiare și economice la nivel național și formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare și economice de urmat pentru asigurarea stabilității și a unei evoluții pozitive la nivelul economiei.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/74221_fmi_atrage_atentia_romaniei_in_privinta_majorarii_salariului_minim.html