BankNews.ro - The Business Republic

Achim Irimescu: Banii pe inverzire vor ajunge mai rapid la fermieri; procedurile sunt deja scurtate
Economie | Data Publicarii: 15-05-2016

Subventiile pe inverzire, aproximativ 530 de milioane de euro, vor ajunge mai rapid la fermieri pentru ca procedurile sunt deja scurtate, iar intarzierile de pana acum nu se vor mai repeta, a declarat, duminica, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, intr-o emisiune la Pro TV.

"Am început plățile pentru subvenții în 8 aprilie, am plătit 600 milioane de euro și mai avem un miliard de euro. (...) A început și plata verde (plata pe înverzire — n. r.), aproximativ 530 milioane de euro, trimitem ordine de plată la Trezorerie pentru 461.000 de fermieri. Banii vor ajunge mai rapid la fermieri, procedurile sunt scurtate. (...) La anul, în niciun caz nu se vor mai repeta întârzierile de până acum, pentru că modulul actual este finalizat. Modulul actual, dacă l-am fi avut la plățile în avans, totul ar fi mers perfect. Dar va funcționa perfect în toamnă când vom da plățile în avans", a spus Irimescu.

Acesta a precizat că întârzierile în ceea ce privește plata subvențiilor pe 2015 s-au datorat unor cauze "obiective și subiective", însă a adăugat că APIA se va încadra în termenul legal de plată, respectiv 1 decembrie — 30 iunie.

"Sunt cauze obiective și subiective pentru care au întârziat plata subvențiilor. Legal, termenul de acordare a subvențiilor pentru 2015 este 1 decembrie 2015 — 30 iunie 2016. E clar că ne vom încadra în acest termen. Este adevărat că în anii anteriori începeam la jumătatea lui februarie și până la începutul lunii mai se finalizau plățile. Întârzierea s-a datorat și complexității Politicii Agricole Comune, anterior aveam o singură plată iar acum avem cinci componente, dar noi trebuia să avem modul de calcul al plăților măcar cu 6 luni înainte de 16 octombrie, când începeau plățile în avans. Ori furnizorul de soft a primit comanda abia la sfârșitul lui august 2015. Termenul acela de șase luni, ideal ar fi fost un an, nu l-au mai avut la dispoziție", a explicat ministrul Agriculturii.

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Florin Faur, a anunțat săptămâna trecută că plata pe înverzire va debuta între 12 și 14 mai 2016.

"(...) suntem deja în curs de pregătire a pachetului de înverzire. Este un pachet financiar de 530 de milioane de euro la nivel național. Practic, la momentul acesta, data pe care o avem fezabilă din punct de vedere tehnic este undeva între 12 și 14 mai 2016. Procesul de autorizare și de plată va merge însă extrem de rapid, pentru că tot ce este plătit deja, doar se va întoarce tehnic în sistemul informatic, vor fi recalculate și reautorizate la plată și nu vor mai trece prin toate tipurile de verificări pe care le-au făcut colegii mei la nivel de teritoriu (...)", a precizat pentru AGERPRES Florin Faur.

Șeful APIA a menționat că, în paralel, se lucrează și la demararea plăților pentru zonele defavorizate, unde există în jur de 400.000 de beneficiari.

"Intenționăm deja să demarăm și plățile pentru zonele defavorizate, aici sunt undeva la 400.000 de beneficiari. Din punct de vedere instituțional și strategic vom încerca să abordăm în paralel și în același timp atât plata pentru înverzire, cât și plata pentru zone defavorizate. Ca să nu avem un dublu efort pe același fermier, vrem să le punem la pachet, să facem calculul de autorizare pentru ambele scheme", a subliniat Faur.

În ceea ce privește plățile din sectorul zootehnic, directorul general al agenției a spus că 25 mai, data anunțată de către ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pentru începerea plăților, rămâne în continuare fezabilă.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/74281_achim_irimescu_banii_pe_inverzire_vor_ajunge_mai_rapid_la_fermieri_procedurile_sunt_deja_scurtate.html