BankNews.ro - The Business Republic

Autoritatea Nationala pentru Turism a semnat un protocol cu Google pentru imbunatatirea imaginii Romaniei si a notorietatii in calitate de destinatie turistica
Economie | Data Publicarii: 19-05-2016

Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT) si Google Romania au semnat, joi, un protocol ce are ca scop stabilirea cadrului de colaborare cu privire la imbunatatirea imaginii Romaniei si a notorietatii in calitate de destinatie turistica prin promovarea brandului turistic national, informeaza institutia.

Protocolul a fost semnat în cadrul conferinței internaționale 'Think Travel with Google', ce se desfășoară la Dubrovnik, Croația.

'Think Travel with Google' este un eveniment dedicat autorităților naționale pentru turism din întreaga lume și experților care au ca obiectiv cunoașterea, respectiv crearea brandului de destinație pentru țara lor. Manifestarea are ca scop alăturarea experților internaționali și liderilor în branding de țară pentru o zi de discuții inspiraționale despre viitorul turismului.

Conferința "Think Travel with Google" de la Dubrovnik își propune să găsească răspunsuri la nevoia destinațiilor de a se remarca în ochii călătorului, la nevoia de poziționare în lumea digitală, alături de leaderi ai industriei.

În baza programului stabilit, Google România va pune la dispoziție o serie de sesiuni de training pe diverse teme precum folosirea platformelor Google (Google+, YouTube, Google MyBusiness, Google Maps, Google Analytics), utilizarea uneltelor de cercetare a pieței (Google Trends, Google Consumer Barometer), promovarea online prin intermediul Google AdWords, cercetări folositoare elaborarea strategiei pentru promovarea externă a României.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/74348_autoritatea_nationala_pentru_turism_a_semnat_un_protocol_cu_google_pentru_imbunatatirea_imaginii_romaniei_si_a_notorietatii_in_calitate_de_destinatie_turistica.html