BankNews.ro - The Business Republic

Guvernul ar putea aproba in luna iunie Master Planul General de Transport (ministru)
Economie | Data Publicarii: 27-05-2016

Guvernul va aproba luna viitoare Master Planul General de Transport, care se va axa pe dezvoltarea proiectelor de infrastructura rutiera, a declarat, vineri, Dan Costescu, ministrul Transporturilor, in cadrul unei conferinte organizate de catre Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR).

"Master Planul General de Transport este prioritatea legislativă a mandatului meu ca ministru. Este un document început cu ceva vreme în urmă și care a încercat să compenseze acea lipsă de strategie și viziune pe care România a experimentat-o în ultima perioadă și cred eu că aceasta a fost una dintre cauzele stării infrastructurii în acest moment. Nu am știut în ce direcție să mergem. Nu am știut să fim consecvenți cu acele programe pe termen scurt care au fost elaborate la un moment dat și am schimbat mereu direcția confundând obiectivele pe termen scurt și cele pe termen lung", a susținut Costescu.

El a arătat că problemele cele mai mari sunt în cazul infrastructurii rutiere, pe dezvoltarea căreia se va baza Master Planul.

"În luna în care intrăm suntem în măsură să aprobăm acest document și acesta va fi o garanție pentru dezvoltarea echilibrată a infrastructurii românești. Cea mai mare parte din acest Master Plan este dedicată infrastructurii rutiere și este normal, pentru că aici avem diferențele cele mai mari față de colegii noștri din Uniunea Europeană și din acest motiv ne vom concentra o mare parte din resursele alocate către acest sector", a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, Master Planul își propune să statueze un venit constant de 2% din PIB pentru investiții în infrastructura de transport.

"Această limită nu a mai fost până acum solicitată. În momentul în care vom securiza această valoare prin lege vom fi siguri că acele proiecte analizate, prioritizate, care ne leagă la Europa și care ne ajută să ne dezvoltăm echilibrat, acele proiecte vor fi și ele la rândul lor securizate. 2% era un obiectiv pe care puteam să îl atingem destul de ușor, urmând ca apoi să adaptăm acea parte a Master Planului considerată varianta de bază", a arătat Costescu.

Potrivit acestuia, până la orizontul 2020 există proiecte de 13,2 miliarde de euro, pentru care sumele sunt deja asigurate.

"Avem însă și un pachet doi, pentru că nu putem să mergem cu această viteză redusă. România are arierate mari și atunci a fost definit acest pachet doi de încă 8 miliarde de euro pe care avem capacitatea să le facem în cazul în care reușim să atragem și finanțarea. Pentru aceste proiecte s-a dorit activarea clauzei de reformă structurală, adică se solicită o derogare de la Comisia Europeană pentru a ne permite un 0,5% (din PIB — n.r.) suplimentar din deficitul bugetar de unde urma să finanțăm aceste proiecte", a mai precizat șeful de la Transporturi.

Costescu a adăugat că majorările salariale și măsurile de relaxare fiscală aprobate la finele anului trecut au privat infrastructura de aceste sume de bani, astfel că Ministerul are variante alternative.

"Ne propunem variante alternative, iar una dintre ele este de a împinge acest pachet în perioada în care bugetul își va reveni, vor trece efectele acelor majorări le spun eu populiste. Am solicitat din acest punct de vedere prin Master Plan un surplus de 0,85% (din PIB — n.r.) pentru acest pachet doi", a mai susținut oficialul de la Transporturi.

El a completat că alte surse de finanțare ar putea fi Fondul de Mediu, dar și banii proveniți din încasarea rovinietelor, pentru a se crea o stabilitate financiară multianuală pentru planul de infrastructură.

"Aș vrea să asigur acestei legi a Master Planului stabilitate și de la un an la altul. Acest lucru ar fi putut fi făcut printr-un buget multianual. Ne-am concentrat împreună cu colegii pe identificarea unor surse care să vină în mod automat să ne ajute să dezvoltăm aceste proiecte fără a mai depinde de decizia politică. Una dintre aceste surse este Fondul de Mediu, poate să fie încasarea din rovinietă și alte surse de acest gen", a menționat ministrul Transporturilor.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/74480_guvernul_ar_putea_aproba_in_luna_iunie_master_planul_general_de_transport_ministru.html