BankNews.ro - The Business Republic

Brexitul a provocat o furtuna economica puternica in Marea Britanie; sunt voci care vorbesc despre o posibila recesiune
Economie | Data Publicarii: 28-06-2016

Rezultatul Referendumului de saptamana trecuta privind ramanerea sau nu a Marii Britanii in Uniunea Europeana a declansat o furtuna economica profunda in aceasta tara, care i-a facut pe unii sa estimeze o viitoare recesiune din cauza Brexitului, relateaza BBC Mundo.

Problemele care au apărut, cel puțin pe termen scurt, în urma deciziei Marii Britanii de se retrage din UE sunt multiple. Lira sterlină a suferit o cădere istorică. Și bursa a scăzut, la rândul său.

Ca și cum nu ar fi fost suficient, luni agenția de rating Standard and Poor's a redus ratingul pentru datoria suverană a țării și i-a retras calificativul maxim, AAA, reducându-l la AA, cu perspectivă negativă, în timp ce agenția Fitch a redus ratingul de la AA+ la AA și a avertizat că este posibil să îl coboare în continuare.

Multe companii avertizează că și-ar putea revizuit planurile de investiții și personal în Marea Britanie, din cauza deciziei de a abandona blocul comunitar.

În general, avertizează experții, incertitudinile privind modul în care se va produce această separare între Marea Britanie și UE creează un climat puțin propice afacerilor și amenință cu extinderea în timp a efectului negativ al Referendumului asupra economiei britanice.

Și, deși este dificil să se stabilească o cifră concretă, puțini sunt cei care se îndoiesc că primul rezultat va fi advers, cel puțin în termeni economici.

O liră slăbită

Efectul cel mai important al primelor zile de după Referendum a fost, în mod special, căderea lirei sterline.

În orele imediat următoare referendumului, când anumite sondaje preconizau o victorie a grupului celor care doreau rămânerea în UE, lira a crescut în raport cu dolarul, ajungând la circa 1,50 dolari/liră.

Dar, vineri dimineață, odată ce rezultatele au început să devină clare, lira s-a prăbușit. Luni a atins, la un moment dat, nivelul de 1,31 dolari, cel mai scăzut din ultimii 31 de ani. În numai două zile, lira a pierdut circa 13% din valoarea sa.

Această evoluție amenință cu creșterea inflației în Marea Britanie, deoarece va crește valoarea multor produse importate. Și va reduce puterea de cumpărare a britanicilor în exterior.

Totuși, este posibil ca țara să devină mai ieftină pentru străini, fapt care va favoriza turismul și exporturile britanice.

Acțiuni în scădere

Primele două zile de tranzacționare după anunțarea rezultatelor referendumului au fost negative pentru bursa britanică.

Luni, indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a scăzut cu 2,6%, după ce vineri se depreciase cu 3,2%. Acțiunile au pierdut, ca valoare, circa 130 miliarde de dolari în două zile, conform agenției Reuters.

Scăderea a fost puternică și în cazul indicelui FTSE 250, specializat în general pe companiile mai concentrate pe piața internă britanică. Deprecierea a fost de 6,96% luni, după 7% vineri. Pierderile pe acest indice se apropie de 61 miliarde de dolari.

Acestea sunt scăderile procentuale cele mai puternice de după 1987.

Individual, o serie de companii au suferit pierderi importante. Compania aeriană Easyjet a pierdut 22% din valoarea sa, în timp ce banca Barclays a înregistrat o scădere de 17%.

Se cere calm

Luni, fostul președinte al Băncii Angliei (banca centrală), Mervyn King, a afirmat că lumea nu trebuie să se îngrijoreze prea mult.

King, care s-a aflat în fruntea băncii pe parcursul crizei financiare din 2008, a declarat pentru BBC că "piețele se mișcă în sus și în jos. Ceea ce ne trebuie este calmul".

Acesta a adăugat că, pe termen scurt, se așteaptă ca decizia privind ieșirea din UE să afecteze investițiile străine în Marea Britanie, dar pe termen lung este posibil ca impactul să fie mult mai mic decât cel estimat de cele oricare dintre cele două părți.

Pe plan global, acțiunile au suferit o scădere de 2.000 miliarde de dolari vinerea trecută, cea mai mare din istorie într-o singură zi.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/74883_brexitul_a_provocat_o_furtuna_economica_puternica_in_marea_britanie_sunt_voci_care_vorbesc_despre_o_posibila_recesiune.html