BankNews.ro - The Business Republic

Ministrul Fondurilor Europene, la inaugurarea centralei pe gaz a Oradiei, proiect de aproximativ 55 de milioane de euro
Economie | Data Publicarii: 26-09-2016

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a participat luni, la inaugurarea, la Oradea, luni a noii centrale pe gaz, parte din cea mai importanta investitie derulata in prezent in municipiu - reabilitarea sistemului de termoficare al orasului - si una dintre cele mare semnificative investitii in domeniul Mediului din Romania, in valoare de aproximativ 55 milioane de euro.

'Am spus la începutul mandatului meu că vreau să merg acolo unde avem exemple de succes și de curaj din partea autorităților locale și domnul Bolojan și echipa de la Primărie au dovedit curaj în mai multe puncte. Eu mulțumesc echipei orădene pentru că au finalizat proiectul la timp, nu a fost nevoie să îl fazăm — așa cum am făcut cu multe alte proiecte din țară, adică au consumat banii pe exercițiul financiar 2007-2013 înainte de finele anului trecut, astfel încât nu a trebuit să muncim și să consumăm bani din actualul exercițiu bugetar. Acesta ar fi un prim exemplu de succes. Partea de curaj ține de refacerea proiectului tehnic în cursul proiectului financiar, pentru găsirea unei soluții tehnice mai bune, dar a necesitat curaj din partea primăriei Oradea pentru schimbarea acestui proiect, au trebuit să convingă autoritățile de management și Comisia Europeană și au reușit. Semnalul meu este că nu trebuie să rămânem închistați în niște proceduri atunci când găsim soluții mai bune', a declarat ministrul Ghinea.

Noua sursă de producere a energiei termice, de cogenerare pe gaz, face parte dintr-un amplu proiect de reabilitate a sistemului de termoficare în municipiul Oradea, în valoare totală de 77,7 de milioane de euro.

'Marcăm astăzi, aici, încheierea unei prime părți de modernizare a sistemului de termoficare din Oradea și începerea etapei a doua de continuare a lucrărilor pe magistrale. Prima etapă s-a derulat prin programul de finanțare europeană 2007-2014, iar cea de a doua o derulăm pe POIM, gestionat de ministerul Fondurilor Europene, până prin 2020. Este cel mai important proiect derulat în orașul nostru atât financiar, cât și social, pentru că două treimi din orădeni se încălzesc din sistemul centralizat', a declarat primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan.

Intenția primăriei este ca, prin acest proiect de infrastructură al municipiului, să se reabiliteze întregul sistem de termoficare urbană din Oradea, din fonduri europene, în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice. Sistemul de termoficare a orașului cuprinde o nouă centrală pe gaz, noi conducte magistrale în lungime totală de aproape 40 kilometri, 147 de puncte termice, 420 de kilometri de rețele secundare.

După ce a vizitat noua centrală, ministrul a inspectat și lucrările de reabilitare a rețelelor de termoficare, o altă componentă a proiectului de termoficare. Prin investițiile în magistralele I și III, derulate în anii anteriori, s-au înlocuit 17,5 km de magistrale, în prezent efectuându-se lucrări de înlocuire a 20,2 kilometri de rețele, în valoare de 22 milioane euro.

Pe agenda de lucru a ministrului a mai fost vizitarea amplasamentului viitorului terminal intermodal — un centru logistic feroviar-rutier amplasat pe 15 hectare, pe care municipalitatea intenționează să îl construiască în vecinătatea gării CFR Episcopia Bihor.

Proiectul, estimat la 33,4 milioane euro, va permite construirea, în doi ani, a trei linii de cale ferată cu platforme betonate de încărcare-descărcare a mărfii, spații de depozitare pentru mărfuri, locuri de parcare pentru tiruri, clădiri administrative și o zonă de servicii pentru agenții economici. Terminalul va fi conectat printr-un drum municipal la drumul european E60/drumul național DN1, precum și cu zona industrială a orașului, fiind în vecinătatea a trei parcuri industriale (două deținute de municipiul Oradea și unul aparținând de comuna Borș) și a celor mai mari companii din zonă.

Ministrul Cristian Ghinea mai are programată luni o întâlnire la sediul Companiei de Apă Oradea, cu conducerea societății și reprezentanții administrațiilor locale implicate în proiectul Aparegio, referitor la extinderea în județ a rețelelor de apă potabilă, respectiv amenajarea de stații de captare și epurare a acesteia.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/75855_ministrul_fondurilor_europene,_la_inaugurarea_centralei_pe_gaz_a_oradiei,_proiect_de_aproximativ_55_de_milioane_de_euro.html