BankNews.ro - The Business Republic

Bulgaria mizeaza anul viitor pe un deficit de 1,4% din PIB
Economie | Data Publicarii: 31-10-2016

Guvernul bulgar a aprobat luni un proiect de buget pe 2017 care mizeaza pe un deficit de 1,3 miliarde leva, sau 1,4% din Produsul Intern Brut, comparativ cu un buget echilibrat in acest an, precum si pe cresterea veniturilor si cheltuielilor, a declarat luni ministrul bulgar al Finantelor, Vladislav Goranov, transmite Reuters.

Potrivit Legii bugetului, aprobată de Guvernul de la Sofia dar care are nevoie și de aprobarea Parlamentului, creșterea economică este așteptată să încetinească până la 2,5% de la 2,6% în acest an, în principal din cauza diminuării exporturilor, a precizat Vladislav Goranov. Fondul Monetar Internațional se așteaptă ca economia Bulgariei să crească cu 3% în acest an.

"Bugetul este planificat în mod conservator dar este realizabil. De asemenea ne permite să reducem deficitul dacă creșterea economică este mai rapidă", a spus Goranov.

Guvernul bulgar se așteaptă să încheie anul în curs cu un buget echilibrat, după ce inițial miza pe un deficit de 2% din PIB. Cu toate acestea, întârzierile apărute în administrarea proiectelor care sunt susținute cu fonduri europene înseamnă cheltuieli de capital mai mici decât se anticipa în timp ce creșterea economică a fost peste așteptări.

De asemenea, proiectul de buget pe 2017 mizează pe o creștere a veniturilor din taxe până la 38,4% din PIB, de la 37,3% din PIB în acest an, precum și pe o creștere a cheltuielilor până la 39,8% de la 37,3% în 2016. Mai mulți bani au fost alocați pentru învățământ, sănătate și apărare, însă un analist a apreciat că a fost ratată șansa unor reforme mai ambițioase pentru a restructura părțile ineficiente alte economiei. "Atunci când ai venituri peste așteptări, îți poți permite să cheltui fonduri pentru a restructura sectoarele ineficiente. Dar nu vedem un efort suficient de reformă", a declarat Lachezar Bogdanov, economist la centrul de reflexie Industry Watch.

Bulgaria trebuie să țină finanțele publice sub control pentru a proteja legătura dintre moneda sa națională și euro iar în acest sens Guvernul de la Sofia intenționează să reducă deficitul la 1% din PIB în 2018 și ulterior la 0,5% din PIB în 2018.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/76366_bulgaria_mizeaza_anul_viitor_pe_un_deficit_de_1,4p_din_pib.html