BankNews.ro - The Business Republic

CNAIR: Lucrarile de pe Podul de la Giurgiu au fost finalizate si receptionate; circulatia rutiera in zona se deruleaza normal
Economie | Data Publicarii: 12-12-2016

Lucrarile de pe Podul de la Giurgiu au fost finalizate si receptionate, iar traficul rutier in zona se deruleaza, la ora actuala, in conditii normale, a anuntat Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), intr-un comunicat de presa transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, recepția proiectului "Reabilitare pod Giurgiu, peste Dunăre, pe DN5 Km 64+884" a avut loc în data de 9 decembrie, acesta fiind denumit generic "proiect fazat".

Lucrările s-au derulat în cadrul a două perioade de programare consecutive, respectiv: faza 1 (lucrări executate și plătite până la 31 decembrie 2015) și faza 2 (lucrări executate începând cu data de 1 ianuarie 2016 și derulate până la sfârșitul proiectului).

Contractul de reabilitare a podului peste Dunăre, Giurgiu — Ruse, pe drumul național DN5, km 64+884, a fost atribuit în luna octombrie 2014 Asocierii Collini Lavori S.p.A. — Tecnic Consulting Engineering.

Valoarea contractului este de 46,157 milioane lei, din care 39,233 milioane lei din FEDR (85%) și 6,923 milioane lei contribuția Guvernul Romaniei (15%).

CNAIR precizează că, în luna noiembrie 2014, a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor, acestea constând într-o reabilitare structurală care a permis înlocuirea integrală a sistemului rutier format din plăci prefabricate, straturi asfaltice, sablarea și vopsirea tablierului metalic.

În prezent, traficul rutier pe Podul de la Giurgiu se desfășoară în condiții normale, menționează CNAIR.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/76882_cnair_lucrarile_de_pe_podul_de_la_giurgiu_au_fost_finalizate_si_receptionate_circulatia_rutiera_in_zona_se_deruleaza_normal.html