BankNews.ro - The Business Republic

Importurile de gaze au crescut cu 720% in primele 10 luni; productia a scazut cu 13,9%
Economie | Data Publicarii: 19-12-2016

Romania a importat, in primele 10 luni din 2016, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 620.900 tone echivalent petrol (tep), cu 720,2% (545.200 tep) mai mare fata de cea importata in perioada similara din 2015, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica /INS/.

Producția internă de gaze naturale a totalizat, în perioada ianuarie-octombrie 2016, 6,122 milioane tep, fiind cu 991.800 tep (13,9%) sub cea din primele 10 luni ale anului trecut.

Conform proiectului Strategiei Energetice a României, publicat pe site-ul ministerului de resort, producția anuală de gaze naturale este de așteptat să scadă ușor, până la o medie de 9-10 miliarde mc pentru perioada 2016-2030.

Documentul menționează că producția de gaze naturale va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producției din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 și la 65 TWh în 2050. Scenariile de preț mic prevăd o scădere către zero a producției de gaze începând cu 2045.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/76964_importurile_de_gaze_au_crescut_cu_720p_in_primele_10_luni_productia_a_scazut_cu_13,9p.html