BankNews.ro - The Business Republic

Ministerul Agriculturii: Investitorii doresc sa foloseasca lana de oaie in domeniul constructiilor, ca termoizolant
Economie | Data Publicarii: 01-06-2017

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a intalnit miercuri cu reprezentantii unei societati comerciale din judetul Bistrita, care si-au aratat interesul pentru utilizarea lanii de oaie in constructii, ca material termoizolant, se arata intr-un comunicat al ministerului, remis, miercuri, AGERPRES.

"În acest sens, reprezentanții companiei caută soluțiile cele mai bune din punct de vedere tehnic pentru izolarea clădirilor, crescând astfel rentabilitatea activităților de creștere a oilor, venind în sprijinul sectorului ovin. În același timp, există convingerea că acest produs natural, lâna, o resursă extrem de valoroasă, prezintă o serie de avantaje, fiind vorba de produse naturale, față de cele sintetice utilizate în prezent", se mai arată în comunicat.

De asemenea, investitorii doresc să identifice și alte modalități de prelucrare și valorificare a lânii, cum ar fi fabricarea îngrășămintelor sau extragerea lanolinei pentru industria cosmetică și farmaceutică, în vederea extinderii domeniului de activitate.

"MADR sprijină și încurajează aceste inițiative, elaborând în acest sens un proiect de act normativ, prin care vrea să asigure un ajutor de minimis în valoare de 1 leu/kg crescătorilor de ovine care comercializează lână. Scopul măsurii este de a impulsiona creșterea numărului de efective și eficientizarea economică a exploatațiilor. De asemenea, această schemă de minimis va stimula înființarea centrelor de colectare a lânii, va crea noi locuri de muncă și va stabiliza veniturile crescătorilor de ovine", mai spun reprezentanții ministerului.

Potrivit proiectului lansat recent în dezbatere publică, oierii vor putea primi un leu pentru fiecare kilogram de lână vândută, după aprobarea ajutorului de minimis propus de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru care va fi alocată o sumă totală de 36 de milioane de lei din bugetul MADR pe anul 2018.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru comercializarea lânii beneficiarii trebuie să dețină o exploatație de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/78966_ministerul_agriculturii_investitorii_doresc_sa_foloseasca_lana_de_oaie_in_domeniul_constructiilor,_ca_termoizolant.html