BankNews.ro - The Business Republic

Mihnea Constantinescu: Romania este o gaura neagra plina cu resurse de gaze; trebuie sa investim miliarde de euro in retele
Economie | Data Publicarii: 23-06-2017

Retelele de gaze din Romania au fost proiectate la o presiune de doua ori mai mica fata de tarile din jur, astfel ca va fi nevoie de investitii de miliarde de euro pentru a modifica sistemul, bani care se vor reflecta in facturile consumatorilor finali, a declarat, joi, Mihnea Constantinescu, ambasador cu insarcinari speciale al Romaniei pe probleme energetice, in cadrul unei conferinte pe teme de profil.

"Nu trebuie să uităm de situația moștenită în sistemul de gaze românesc. De fiecare dată când vorbim, inclusiv cu partenerii noștri din UE, trebuie să ne amintim că România, din punctul de vedere al rețelei de gaz, este totuși o gaură neagră, suntem o gaură neagră plină de resurse de gaze. Avem la bază o rețea proiectată la o presiune de aproape jumătate din presiunea tuturor statelor din jur. Orice om cu gândirea limpede ar trebui să înțeleagă că, pentru a upgrada o astfel de rețea, sunt necesare miliarde de euro ca investiții, care se vor reflecta în facturile finale", a spus Constantinescu.

El a mai precizat că proiectul BRUA este în grafic, ceea ce este "impresionant și o surpriză foarte plăcută".

"Speram ca undeva la orizontul anului 2021, România să se profileze la intersecția celor trei mai coridoare de transport al gazelor naturale: coridorul vertical, coridorul sudic și coridorul nord-sud, de la Marea Baltică spre sudul continentului. În zilele următoare, va avea loc semnarea, la nivel de companii, a unui memorandum de înțelegere între Bulgartransgaz, DESFA, FGSZ, Transgaz (transportatorii de gaze din Bulgaria, Grecia, Ungaria, respectiv România — n.r.) și compania care gestionează interconectorul Bulgaria-Grecia pentru cooperarea în operaționalizarea coridorului vertical, astfel încât să poată fi realizată interconectarea rețelelor din Grecia cu România și Ungaria", a continuat diplomatul.

Potrivit acestuia, încă suntem datori cu o strategie privind depozitarea gazelor, în noul context privind viitoarele coridoare de transport al gazelor. România, mărindu-și capacitatea de depozitare, ar putea să aibă un rol regional în echilibrarea rețelelor, a adăugat Constantinescu.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/79243_mihnea_constantinescu_romania_este_o_gaura_neagra_plina_cu_resurse_de_gaze_trebuie_sa_investim_miliarde_de_euro_in_retele.html