BankNews.ro - The Business Republic

Fermierii din Botosani ar putea exporta, anul viitor, in tarile arabe, intre 70.000 si 100.000 de ovine
Economie | Data Publicarii: 20-09-2017

Fermierii din judetul Botosani ar putea exporta, anul viitor, in tarile arabe, intre 70.000 si 100.000 de capete de ovine, a declarat, marti, pentru AGERPRES, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine Moldoovis, Ionica Nechifor.

Potrivit acestuia, asociația pe care o conduce urmează să încheie, în perioada imediat următoare, contracte cu parteneri în special din Arabia Saudită și Qatar pentru livrarea de ovine în viu, la un preț foarte bun pentru producătorii români.

"Botoșaniul are un efectiv de aproximativ 300.000 de capete de ovine, iar eu sunt convins că aproximativ 100.000 de capete vor merge la export. Sunt șanse foarte mari să se semneze contracte cu Arabia Saudită și cu Qatar", a afirmat Nechifor.

Președintele Moldoovis susține că avantajele unor contracte cu țările arabe sunt legate nu doar de prețurile bune de livrare, ci și de piața sigură de desfacere a ovinelor.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/80585_fermierii_din_botosani_ar_putea_exporta,_anul_viitor,_in_tarile_arabe,_intre_70000_si_100000_de_ovine.html