BankNews.ro - The Business Republic

Numarul investitorilor in fonduri deschise de investitii s-a majorat la 327.958, la jumatatea anului
Economie | Data Publicarii: 25-09-2017

Numarul investitorilor in fonduri deschise de investitii s-a majorat cu 0,4%, la 30 iunie comparativ cu nivelul de la finalul anului trecut, la 327.958 persoane fizice si juridice, reiese dintr-un raport al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).

Astfel, la finalul lunii iunie erau 317.362 persoane fizice și 10.596 persoane juridice care investeau în astfel de fonduri.

'La finele lunii iunie 2017, numărul investitorilor în fonduri deschise s-a majorat față de sfârșitul anului 2016 cu 1.278 de investitori. Se observă o creștere a interesului investitorilor pentru fondurile de acțiuni, numărul acestora majorându-se cu aproximativ 14% (persoane fizice), respectiv 6% (persoane juridice)', menționează sursa citată.

La finalul anului trecut erau 8.791 investitori persoane fizice în fonduri deschise de investiții în acțiuni, iar la 30 iunie numărul acestora a crescut la 10.035.

'Cea mai ridicată pondere în activul net cumulat al FDI (fondurilor deschise de investiții n.r.) este deținută de fondurile de obligațiuni, circa 76%. Fondurile diversificate ocupă locul al doilea din punct de vedere al cotei de piață, deținând o pondere de 19% în activele nete cumulate ale FDI. În ceea ce privește structura portofoliilor FDI, aceasta este orientata cu precădere spre instrumente financiare cu venit fix. Dintre acestea, cea mai semnificativa pondere în activul total al fondurilor deschise o dețin titlurile de stat (43,86%), fiind urmate de obligațiunile corporative cotate (25,03%). De asemenea, depozitele bancare dețin în continuare o pondere ridicata în activul total (19,21%)', informează ASF.

La sfârșitul lunii iunie 2017, își desfășurau activitatea 74 de fonduri deschise de investiții, structurate pe cinci categorii: fonduri de acțiuni (19), fonduri de obligațiuni (26), fonduri diversificate (15), fonduri monetare (1) și fonduri mixte (13: combinație între acțiuni-obligațiuni).

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/80664_numarul_investitorilor_in_fonduri_deschise_de_investitii_s-a_majorat_la_327958,_la_jumatatea_anului.html