BankNews.ro - The Business Republic

Cheltuielile pentru activitatea de cercetare-dezvoltare s-au ridicat la 3,675 miliarde de lei, in 2016 (INS)
Economie | Data Publicarii: 16-11-2017

Romania a cheltuit, in 2016, suma de 3,675 miliarde de lei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, totalul cheltuielilor reprezentand 0,48% din produsul intern brut (PIB), din care 0,27% pentru sectorul privat si 0,21% pentru sectorul public, reiese din datele Institutului National de Statistica (INS), publicate joi.

Potrivit sursei citate, la sfârșitul anului trecut, își desfășurau activitatea în cercetare-dezvoltare un număr de 44.386 salariați, din care 20.350 erau femei (45,8% din total). După nivelul de pregătire profesională, din numărul salariaților care lucrau în activitatea de cercetare-dezvoltare la sfârșitul anului trecut, 37.643 aveau studii superioare (84,8% din total), iar 6.743 aveau alt nivel de pregătire, exclusiv superioară (15,2%). În plus, numărul persoanelor cu studii doctorale și postdoctorale a fost de 18.605 persoane, dintre care 8.921 femei, în creștere față de anul 2015 cu 1.338 persoane.

Datele INS relevă că 72,6% din totalul celor activau în activitatea de cercetare-dezvoltare, în anul 2016, lucrau cu normă întreagă de timp.

Pe categorii de ocupații, ponderea cea mai mare a salariaților din activitatea de cercetare-dezvoltare a fost reprezentată de cercetători — 62,6% din total (27.801 salariați, în creștere cu 548 salariați, comparativ cu anul 2015)—, iar ponderea categoriei 'tehnicieni și asimilați' a fost de 14,3%, respectiv 6.332 de salariați.

La nivelul anului 2016, din totalul sumei cheltuite pentru activitatea de cercetare-dezvoltare în cele patru sectoare de performanță, 3,378 miliarde de lei au însemnat cheltuieli curente (91,9%) și 296,6 milioane lei cheltuieli de capital (8,1%).

De asemenea, cheltuielile cu cercetarea aplicativă au reprezentat 54% din cheltuielile totale pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, înregistrând o creștere de patru puncte procentuale, comparativ cu cheltuielile din anul 2015. În același timp, cheltuielile cu cercetarea fundamentală au înregistrat o scădere de 5,1 puncte procentuale în cheltuielile totale destinate activității de cercetare-dezvoltare, față de anul precedent, respectiv de la 30% la 24,9%. Cheltuielile cu dezvoltarea experimentală au crescut cu 1,1 puncte procentuale, de la 20% la 21,1%.

În funcție de sursele de finanțare ale cheltuielilor totale de cercetare-dezvoltare, în 2016, cele de la întreprinderi au avut cea mai ridicată pondere, de 47,6%, urmate de fondurile publice, de 39,6%.

Totodată, în cadrul sectoarelor de performanță, din fondurile publice cele mai mari sume au primit unitățile din sectorul învățământ superior (74,8%), urmate de unitățile din sectorul guvernamental (73,1%).

Sursele de finanțare pentru activitatea de cercetare-dezvoltare din străinătate au fost orientate, în cea mai mare parte, către unitățile din sectorul mediului de afaceri (57,5%), sectorul guvernamental (29,2%) și sectorul învățământ superior (12,7%).

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/81546_cheltuielile_pentru_activitatea_de_cercetare-dezvoltare_s-au_ridicat_la_3,675_miliarde_de_lei,_in_2016_ins.html