BankNews.ro - The Business Republic

UE spera sa puna la punct o lista neagra a paradisurilor fiscale
Economie | Data Publicarii: 05-12-2017

Ministrii de Finante din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc marti, la Bruxelles, in incercarea de a pune la punct o lista neagra a paradisurilor fiscale, care ar urma sa contina aproximativ 20 de nume, o premiera pentru UE, informeaza AFP.

Această listă este așteptată cu nerăbdare după recentele scandaluri care au scos la iveală numeroase sisteme de evaziune fiscală, de la 'LuxLeaks' la finele lui 2014, 'Panama Papers' în luna aprilie 2016 și 'Paradise Papers' în luna noiembrie 2017. Cu toate acestea, numele jurisdicțiilor ce vor fi incluse pe lista neagră a UE ar urma să facă obiectul negocierilor până în ultima clipă între statele membre. Motivul, în conformitate cu prevederile europene în materie de fiscalitate, cele 28 de state membre trebuie să fie de acord în unanimitate cu privire la numele țărilor incluse pe această listă neagră.

Sursele citate de AFP susțin că marți ar urma să fie date publicității două liste de țări: o primă listă "neagră" care va cuprinde numele a 20 de jurisdicții (o altă sursă vorbind de doar 19) și o a doua listă "gri", cu alte 45 de jurisdicții care s-au angajat să își îmbunătățească practicile în materie de fiscalitate.

"Situația ar putea încă evolua în cursul reuniunii de marți dimineața, fiind posibil ca miniștrii să scoată unul său două nume de pe lista neagră", a precizat o sursă citată de AFP. Astfel potrivit unei alte surse, insulele Caiman, susceptibile să se regăsească pe lista neagră, ar urma să fie plasată pe lista gri după ce a promis că va adopta reforme.

În cazul statelor care au decis să respecte solicitările UE, țările dezvoltate au la dispoziție perioada de până la finele lui 2018 pentru a adopta reformele cerute iar țările în curs de dezvoltare pot face același lucru până la finele lui 2019. În ceea ce privește eventualele paradisuri fiscale din Caraibe, devastate de uraganele din luna septembrie, ele vor beneficia de un răgaz suplimentar, până în primăvara lui 2018, pentru a furniza informații.

În orice caz, lista neagră a paradisurilor fiscale ar urma să fie actualizată în mod regulat, au declarat mai multe surse europene.

Vineri, un înalt funcționar european a indicat că lista neagră a UE va cuprinde cel puțin 10 țări. Comparativ, lista neagră elaborată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) conține un singur nume: Trinidad-Tobago.

În acest moment, fiecare țară membră UE are propria sa listă a jurisdicțiilor pe care le consideră mai puțin cooperante în materie de fiscalitate. Criteriile pentru definirea unui paradis fiscal variază foarte mult în rândul statelor membre UE. O eventuală listă neagră a UE ar avea o greutate mai mare, iar jurisdicțiile incluse pe această listă ar pute fi supuse unor sancțiuni dacă nu cooperează.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/81787_ue_spera_sa_puna_la_punct_o_lista_neagra_a_paradisurilor_fiscale.html