BankNews.ro - The Business Republic

Sambata, cea mai buna zi pentru a calatori cu avionul, peste 88 % dintre curse decoland si aterizand la timp
Economie | Data Publicarii: 07-12-2017

Sambata este cea mai buna zi pentru a pleca intr-o calatorie cu avionul de pe aeroporturile din Romania, peste 88% dintre curse decoland si aterizand la timp, comparativ cu ziua de vineri care a avut o rata de punctualitate de 79,2%, aproape similara celei de luni, cu 79,5%, se arata intr-o analiza de specialitate, remisa miercuri AGERPRES.

În ultimele 60 de zile, aproape 5.000 de pasageri ai companiilor aeriene au fost afectați de întârzierea unui zbor sau anularea acestuia, aeroportul Henri Coandă și cel din Cluj-Napoca înregistrând cele mai multe probleme la zboruri, aproape 50 de curse din București generând neplăceri pasagerilor și potențiale compensații de la companiile aeriene în valoare de 1,35 milioane euro.

În perioada octombrie-noiembrie, data de 17 noiembrie (vineri) a fost cea care a marcat cele mai multe întârzieri pe cinci aeroporturi din România, când 464 de curse au decolat cu 15 până la 180 de minute întârziere, respectiv un zbor cu peste trei ore întârziere, conform datelor AirHelp. De altfel, în ultima perioadă, vinerea a avut cea mai slabă performanță în ceea ce privește punctualitatea zborurilor, doar 80,5% dintre curse decolând la timp, în cazul aeroportului din București. La polul opus este ziua de sâmbătă, cu o rată a punctualității de aproape 88%.

În 2016, în aceeași perioadă, aproape 6.700 de pasageri au fost afectați de întârzierile sau anulările companiilor aeriene, valoarea totală a compensațiilor eligibile fiind de aproape 1,8 milioane de euro.

'Când achiziționăm biletul de avion și nu depindem de o dată anume tindem să optăm pentru cea mai ieftină variantă de preț sau cea mai bună oră de aterizare sau decolare, nu ne gândim și la cea mai aglomerată zi dintr-un aeroport. O cursă decolată cu întârziere poate duce la o pierdere a unui zbor de legătură, cu situații în care pasagerul nu este eligibil pentru compensații din partea operatorului aerian. În cazul acesta, pasagerul pierde și zborul, și plătește și un al doilea bilet', spune Ștefan Radu, country manager pe România al AirHelp, companie specializată în obținerea de compensații pentru pasagerii companiilor aeriene.

Mai mult, la nivel de interval orar, cursele care decolează între orele 22:00 și 5:59 sunt și cele mai punctuale, în comparație cu cele programate între orele 16:00 și 21:59, a căror rată de punctualitate este de 80,5%.

Ștefan Radu apreciază că, bazându-ne pe statistici, dacă ar fi să alegem un zbor fără emoții, ar trebui să alegem decolarea de pe aeroporturile din Bacău, Craiova, Constanța, Oradea, Sibiu, Suceava sau Satu Mare unde, în ultimele 2 luni, pasagerii nu au fost afectați de întârzieri sau anulări. Aceleași statistici arată că zborurile de noapte de la Oradea și cele din prima parte a dimineții de la Constanța au fost de fiecare dată la timp, aviz celor care călătoresc din aceste destinații.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/81811_sambata,_cea_mai_buna_zi_pentru_a_calatori_cu_avionul,_peste_88_p_dintre_curse_decoland_si_aterizand_la_timp.html