BankNews.ro - The Business Republic

ASF a aprobat oferta de rascumparare a Fondului Proprietatea de 1,2 miliarde actiuni
Economie | Data Publicarii: 11-01-2018

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a aprobat oferta publica de cumparare în legatura cu cel de-al noualea program de rascumparare al Fondului Proprietatea, potrivit unei informari a FP, publicata pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

'Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom, sucursala Bucuresti, în calitatea sa de Administrator de Investitii al Fondul Proprietatea, doreste sa informeze actionarii ca Autoritatea de Supraveghere Financiara a aprobat în data de 10 ianuarie 2018 solicitarea Fondului pentru initierea unei oferte publice de cumparare în legatura cu cel de-al noualea program de rascumparare', se arata în document.

Valoarea ofertei este de pâna la 1,2 miliarde actiuni sub forma de actiuni si/sau certificate globale de depozit având la baza actiuni.

Pretul de cumparare este de 0,935 lei per actiune, respectiv valoarea în dolari echivalenta cu 46,75 lei per GDR, iar perioada de subscriere este 18 ianuarie - 23 februarie 2018.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/82219_asf_a_aprobat_oferta_de_rascumparare_a_fondului_proprietatea_de_1,2_miliarde_actiuni.html