BankNews.ro - The Business Republic

Sova: La sfarsitul iernii, se ridica problema ca sar tandari din pistele aeroportului si din caile de rulare; deficientele, remediate
Economie | Data Publicarii: 26-06-2018

Toata lumea ridica, la sfarsitul iernii, problema ca sar tandari din pistele de la aeroportul ''Henri Coanda'' si din caile de rulare, iar astazi toate aceste deficiente au fost remediate si, desi problema treneaza de ani buni, am putut sa o rezolvam intr-o primavara, a declarat, luni, ministrul Transporturilor, Lucian Sova, in plenul Camerei Deputatilor.   Potrivit acestuia, capacitatea de operare a Aeroportului Henri Coanda a crescut cu 50%, dupa ce s-a reparat pista 2 si s-a dat in folosinta la intreaga capacitate. "Am reusit la aeroportul Henri Coanda un lucru care nu s-a rezolvat in patru ani. La pista 2 a acestui aeroport, inchisa pe o treime, care putea fi deschisa mai repede - s-au facut lucrari intr-o luna. Astazi, pe Aeroportul Henri Coanda se zboara la capacitate pe ambele piste, ceea ce inseamna o crestere a capacitatii de operare a aeroportului cu 50%. La sfarsitul iernii, toata lumea ridica problema ca sar tandari din pistele de la aeroportul Henri Coanda si din caile de rulare. Astazi, toate aceste deficiente au fost remediate, desi problema treneaza de ani buni si am putut sa o rezolvam intr-o primavara, totusi", a raspuns Sova acuzatiilor aduse in motiunea simpla intitulata "Ministerul Transporturilor sub PSD este Ministerul Anti-Autostrazi", initiata de USR. Pista 2 a Aeroportului International Henri Coanda Bucuresti a fost redeschisa pe 20 iunie si este operationala pe intreaga sa lungime, de 3,5 kilometri. Lucrarile de asternere covor asfaltic au costat circa 1,25 milioane lei si au durat 30 zile. Dupa receptia lucrarilor, in perioada 13-20 iunie, au fost efectuate operatiunile pregatitoare redeschiderii pistei (refacere marcaje, calibrare din zbor, autorizari, etc.). Lucrarile de reparatii la pista 2 a Aeroportului International "Henri Coanda" au inceput la jumatatea lunii mai a acestui an. De asemenea, lucrarile de reparatie la caile de rulare de pe acelasi aeroport au demarat pe data de 12 aprilie 2018, termenul de finalizare fiind noiembrie 2018. Aceasta prima faza a lucrarilor face parte dintr-un amplu program de masuri de remediere a suprafetelor pavate din Aeroportul International "Henri Coanda" Bucuresti, plan care prevede, printre altele, operationalizarea pistei 2 (08L-26R) si a balizajului luminos de categorie III A.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/84292_sova_la_sfarsitul_iernii,_se_ridica_problema_ca_sar_tandari_din_pistele_aeroportului_si_din_caile_de_rulare_deficientele,_remediate.html