BankNews.ro - The Business Republic

Studiul de Fezabilitate pentru tronsonul de metrou Gara de Nord-Gara Progresul ar trebui finalizat in semestrul doi din2019
Economie | Data Publicarii: 29-06-2018

Studiul de Prefezabilitate pentru constructia Liniei 4 de metrou, Lac Straulesti - Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord - Gara Progresul, a fost aprobat iar Studiul de Fezabilitate trebuie finalizat in al doilea semestru din 2019, informeaza Metrorex. Potrivit companiei, documentul arata faptul ca metroul reprezinta cea mai benefica si fezabila interventie de transport public de-a lungul coridorului care leaga Gara de Nord si Gara Progresul. De asemenea, acest tronson va reduce traficul de calatori de pe Magistrala 2 de metrou prin cresterea capacitatii de transport public de-a lungul coridorului nord-sud si va imbunatati accesibilitatea transportului public in zonele cu densitate mare a populatiei din partea de sud a Bucurestiului. Noul tronson de metrou va avea o lungime de circa 11 kilometri si aproximativ 14 statii si un depou iar costul investitiei este estimat la 1,120 milioane de euro. "In continuarea Studiului de Prefezabilitate se efectueaza Studiul de Fezabilitate ce are ca termen de finalizare al doilea semestru din 2019. Cele doua studii sunt finantate prin Programul de Cooperare Elvetiano-Roman. Constructia liniei de metrou va imbunatati transportul public urban din Bucuresti prin descongestionarea traficului de suprafata din zona centrala si de sud a orasului si va realiza legatura directa intre zona de nord-vest si zona de sud a capitalei", precizeaza Metrorex.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/84344_studiul_de_fezabilitate_pentru_tronsonul_de_metrou_gara_de_nord-gara_progresul_ar_trebui_finalizat_in_semestrul_doi_din2019.html