BankNews.ro - The Business Republic

CFR: Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele; circulatia trenurilor este adaptata la conditiile meteo
Economie | Data Publicarii: 28-11-2018

Traficul feroviar este deschis la aceasta ora pe toate magistralele de cale ferata, circulatia trenurilor fiind insa adaptata la conditiile meteo nefavorabile, a anuntat, miercuri, Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" SA.    "Un numar redus de trenuri inregistreaza la aceasta ora intarzieri la sosire, acestea fiind insa determinate de adaptarea circulatiei la conditiile meteo sau de pregatirea si verificarea suplimentara a materialului rulant pentru reinscrierea in cursa. In aceasta perioada, angajatii companiei CFR SA verifica starea infrastructurii pe toate sectiile de cale ferata de pe raza celor 17 judete aflate sub Cod galben de ninsori si viscol, iar pe segmentele unde situatia o impune se va interveni cu personal de specialitate si utilaje pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice", precizeaza compania intr-un comunicat remis AGERPRES. Pasagerii sunt rugati ca inainte de plecarea la drum sa se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informatii actualizate despre mersul trenului cu care intentioneaza sa calatoreasca. Potrivit sursei citate, calatorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din garile Bucuresti Nord, Brasov, Craiova si Timisoara pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul camere web sau accesand direct link-ul http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web CFR SA va mentine permanent legatura cu toti operatorii de transport feroviar de calatori si de marfa (OTF), astfel incat traficul feroviar sa fie operational pe toate magistralele feroviare. Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, marti, o atentionare Cod galben de ninsori si viscol, valabila in 17 judete din sudul si sud-estul tarii, inclusiv Capitala, dar si o informare de vreme deosebit de rece cu temperaturi de minus 10 grade Celsius pentru nordul, nord-estul si centrul tarii. Potrivit meteorologilor, miercuri, 28 noiembrie, intre orele 2:00 si 20:00, in regiunile sudice si sud-estice, vor predomina ninsorile, in general moderate cantitativ si se va depune strat de zapada, local, consistent. Pe arii restranse, in special in dimineata zilei de miercuri (28 noiembrie) si cu precadere in regiunile sud-estice, vor fi depuneri de gheata. Temporar, vantul va avea intensificari cu viteze de 40 - 50 km/h, iar in estul, centrul, sudul Munteniei, in Dobrogea si in sudul Moldovei rafalele vor atinge in general 55 - 75 km/h, viscolind ninsoarea si determinand scaderea vizibilitatii sub 100 de metri. Conform ANM, dupa expirarea atentionarii Cod galben, va intra in vigoare o informare meteorologica de vreme deosebit de rece in toata tara, valabila de miercuri seara pana vineri dimineata. Astfel, in perioada 28 noiembrie, ora 20:00 - 30 noiembrie, ora 10:00, in sud-estul teritoriului vantul va avea intensificari cu viteze de 45 - 55 km/h, temporar in jur de 60 km/h, spulberand zapada depusa, mai ales in cursul noptii de miercuri spre joi (28/29 noiembrie) si pe parcursul zilei de joi (29 noiembrie). Vremea va deveni deosebit de rece in toata tara, astfel ca temperaturile vor fi negative in majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade) in special in nordul, nord-estul si centrul tarii. Meteorologii avertizeaza ca vremea se va mentine deosebit de rece pana la sfarsitul saptamanii.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/86415_cfr_traficul_feroviar_este_deschis_pe_toate_magistralele_circulatia_trenurilor_este_adaptata_la_conditiile_meteo.html