BankNews.ro - The Business Republic

Peste 500 de persoane cu dizabilitati, angajate la Bursa locurilor de munca
Economie | Data Publicarii: 04-12-2018

Peste 500 de persoane cu dizabilitati au fost angajate la Bursa locurilor de munca, eveniment organizat la nivel national, informeaza luni Ministerul Muncii si Justitiei Sociale (MMJS). "Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati" a fost marcata de Ministerul Muncii, in colaborare cu Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) si Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Dizabilitati (ANPD), prin organizarea, la nivel national, a unor evenimente ce au avut ca scop conectarea persoanelor cu dizabilitati la oportunitatile de angajare de pe piata muncii, precum si activitati specifice bursei locurilor de munca. Actiunile s-au desfasurat sub deviza ''Pot ce poti si tu! Angajeaza-ma!". Potrivit unui comunicat al MMJS, la evenimentele organizate luni la nivel national au fost oferite 2.792 de locuri de munca, dintre care 2.411 destinate persoanelor cu dizabilitati. Un numar de 362 de agenti economici au raspuns invitatiei Serviciului Public de Ocupare, acestia oferind locuri de munca in ramuri de activitate precum: comert cu ridicata, fabricarea articolelor de imbracaminte, fabricarea autovehiculelor de transport, constructii de cladiri, comert cu amanuntul, fabricarea de mobila, industria alimentara etc. Din totalul celor 1.523 de persoane participante la aceasta actiune, 1.292 au fost persoane cu dizabilitati. La aceasta actiune organizata la nivel national de agentiile teritoriale pentru ocuparea fortei de munca, au fost selectate in vederea incadrarii 570 de persoane, dintre care 509 din categoria persoanelor cu dizabilitati. Persoanele fara studii superioare au fost selectate in vederea incadrarii in munca in meserii precum: muncitor necalificat, ucenic, ambalator manual, manipulant marfa, confectioner asamblor articole textile, lacatus mecanic etc. Persoanelor cu studii superioare le-au fost oferite locuri de munca in meserii precum: economist, arhivist, asistent manager, asistent social, inginer, psiholog. "Am pornit de la ideea ca daca vom reusi sa angajam fie si macar o persoana, in urma organizarii acestei Burse, atunci ea va fi un succes, acest lucru va insemna ca am reusit sa integram pe piata muncii o persoana cu dizabilitati, in plus. Iata ca am reusit sa integram peste 500 de persoane cu dizabilitati, nu doar una. Vom organiza in continuare astfel de evenimente, pentru ca locul persoanelor cu dizabilitati este in societate, integrate si nu excluse din societate. Le multumim partenerilor, angajatorilor, dar si persoanelor care au venit, astazi, sa isi caute un loc de munca", a transmis ministrul Muncii si Justitiei Sociale, Marius Budai, care a participat la Bursa organizata in Bucuresti, la sediul DGASPC Sector 1. Pentru a veni in sprijinul persoanelor cu dizabilitati, dar mai ales pentru a face mai usoara integrarea acestora pe piata muncii, pe langa serviciile de consiliere, orientare si reconversie profesionala, inclusiv evaluarea gratuita a abilitatilor si competentelor profesionale, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca acorda subventii, pe o perioada de 12 luni, angajatorilor care incadreaza in munca persoane cu handicap pe perioada nedeterminata, cu conditia mentinerii in activitate cel putin 18 luni de la data angajarii. Subventia lunara este de 2.250 de lei pentru fiecare persoana cu dizabilitati incadrata in munca. Actiunile derulate se inscriu in seria de evenimente si actiuni menite sa contribuie la promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati, incluziunea lor sociala si profesionala.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/86479_peste_500_de_persoane_cu_dizabilitati,_angajate_la_bursa_locurilor_de_munca.html