BankNews.ro - The Business Republic

Început de drum pentru 116 copii înscriși în sistemul de învățământ profesional dual lansat de Engie România
Economie | Data Publicarii: 16-09-2019

Programul de învățământ profesional dual Energie pentru meseria mea creat și finanțat de Engie România, a demarat în această lună, pentru al doilea an consecutiv, 116 elevi din București și Brașov fiind înscriși pentru a începe cursurile de specialitate. Tinerii elevi se pregătesc pentru meseria de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, Engie România investind 5.000.000 de lei pentru calificarea profesională a acestora. Elevii au fost grupați în două clase formate din aproximativ 60 de instalatori în București și Brașov, interesul pentru acest tip de învățământ fiind extrem de mare în perioada primelor luni de înscrieri.

Programul finanțat de Engie România se desfășoară în baza unui parteneriat deschis între compania mai sus menționată și instituțiile de învățământ Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” din Bucureşti și Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” din Brașov. Elevii vor beneficia de formare teoretică și practică pe o perioadă de 3 ani. Școala va asigura resursele umane și financiare pentru formarea teoretică a elevilor în vreme ce Engie România va asigura resursele umane și financiare necesare formării practice a acestora în noile lor meserii.

„Suntem bucuroşi că putem contribui la dezvoltarea învăţământului profesional în sistem dual în România, acesta reprezentând unul dintre cele mai adecvate răspunsuri la problematica lipsei de personal cu care se confruntă industria în prezent. Suntem încrezători că prin acest program vom contribui la formarea unei generaţii de instalatori de succes.” declară Eric Stab, Preşedinte Director General ENGIE România.

„Compania a lansat acest program pentru a le oferi elevilor o experiență educațională de înalt nivel, care va îmbina aspectele teoretice cu cele practice, menită să contribuie la dezvoltarea învăţământului tehnic din România. Este o bucurie să pornim pe acest drum având elevi valoroși în clasele noastre și acest lucru ne dă încrederea că viitoarea generaţie de profesionisti, pe care o pregătim acum, se va ridica la înălţimea exigenţelor pe care le au clienţii noştri.”, afirmă Diana Ghiţă, Director Resurse Umane şi Relații Sociale al Grupului ENGIE România.

Cele două clase profesionale se bucură de un grad de ocupare de 100%, lucru care dovedește faptul că acest tip de educație nu și-a pierdut din popularitate în ultimii ani în ciuda faptului ca multe astfel de clase au fost desființate în sistemul de învățământ public.cei care s-au înscris au și posibilitatea de a obține burse lunare de 500 de lei suportate de Engie, bani care suplimentează bursa lunară de 200 de lei oferită de statul român.

http://www.banknews.ro/stire/88370_inceput_de_drum_pentru_116_copii_inscrisi_in_sistemul_de_învatamant_profesional_dual_lansat_de_engie_romania.html