BankNews.ro - The Business Republic

ING Bank: Florin Ilie, numit noul deputy CEO și Head of Wholesale Banking
Finante-Banci | Data Publicarii: 10-10-2019

Florin s-a alăturat ING în 2004, trecând în acest timp prin diviziile Retail, Mid-Corporate și Wholesale. A ocupat, pe rând, pozitiile de director financiar al diviziei de Retail, șeful departamentului de piețe de capital, director de strategie al băncii și, ulterior, șeful departamentului de piețe financiare din România.

Incepand cu 2017, Florin a coordonat operațiunile de vânzări piețe financiare în cele 9 țări din Europa Centrală și de Est din grupul ING. În paralel, și-a păstrat rolul de director al operațiunilor locale de piețe financiare, ING fiind unul dintre jucătorii principali din România în acest domeniu.

Mihaela Bîtu, CEO: „În cei 15 ani de când lucrăm împreună, Florin a dat mereu dovadă de versatilitate, determinare, energie și pasiune pentru ceea ce face și pentru creșterea afacerilor clienților noștri. Cred că acestea sunt calități-cheie în rolul pe care urmează să îl ocupe. Am toată încrederea că va dezvolta în continuare divizia de Wholesale Banking, alături de echipa noastră formată din profesioniști de vârf”.

Florin Ilie, deputy CEO, Head of Wholesale Banking: „ING Wholesale Banking înseamnă, în primul rând, echipa care a impus standardul de piață în ceea ce privește transparența, calitatea serviciilor și relațiile strânse construite cu clienții noștri. Dorim să ne consolidam poziția de lider de piață, bazat pe o înțelegere mai adâncă a sectorului de activitate, nevoilor și ecosistemului clientului, precum și pe o transpunere locală accelerată a avantajelor și inovațiilor rețelei globale a ING”.

http://www.banknews.ro/stire/88398_ing_bank_florin_ilie,_numit_noul_deputy_ceo_și_head_of_wholesale_banking.html