BankNews.ro - The Business Republic

Sondaj PwC: Consumatorii europeni preferă plățile online dar sunt reticenți să își ofere datele personale
Finante-Banci | Data Publicarii: 06-10-2020

Potrivit sondajului „Payments and Open Banking” realizat de către cei de la PwC, numerarul a început să piardă din ce în ce mai mult teren în Europa, doar 36% dintre respondenți susținând că preferă această formă de plată în acest an, procent cu 7% mai mic decât în anul 2018. Sondajul a fost realizat în 12 țări europene, pe un eșantion de 3500 de respondenți în perioada august - septembrie 2020.

Apetența europenilor pentru plăți electronice nu se reflectă însă și într-o creștere a acestora de a împărtăși datele personale cu terți și procesatori, una dintre condițiile de bază ale dezvoltării mediului „open banking”, doar 20% dintre aceștia arătându-se disponibili să își ofere datele financiare.

”Odată cu deschiderea pieței europene a serviciilor de plăți în urmă cu doi ani, cunoscută ca open banking, au fost încurajate inovația, implementarea tehnologiei și concurența în această industrie pentru o dezvoltare mai rapidă. Însă reticența clienților de a împărtăși datele personale rămâne o problemă cu care se confruntă în prezent toți jucătorii, atât cei tradiționali, băncile, cât și cei noi, FinTech. Chiar dacă băncile tradiționale au în continuare un avantaj de încredere în fața competitorilor, erodarea devine vizibilă. În acest context, toți actorii pieței trebuie să ofere beneficii și stimulente noi care să construiască încrederea consumatorilor”, spune Dinu Bumbăcea, Partener, Lider Consultanță pentru Afaceri, PwC România.

În topul încrederii printre consumatorii Bătrânului Continent rămân băncile, 17% dintre respondenți declarându-și încrederea în băncile tradiționale și furnizorii de carduri. Chiar și așa, procentul este în scădere față de anul 2018, când nivelul de încredere se ridica la 21%.

Astfel, furnizorii de servicii de plată se bucură de o încredere de doar 9%, comercianții cu amănuntul de 8% în vreme ce giganții internetului, ating un nivel de încredere de doar 7%. Cu toate acestea, beneficiarii de conturi și carduri se arată disponibili în a-și partaja informațiile personale în schimbul unor beneficii. În topul acestor beneficii se află reducerile la cumpărături, o importanță mai redusă fiind alocată serviciilor de free banking ori a opțiunilor de depunere automată a declarațiilor fiscale.

Pe de altă parte, în această perioadă a crescut numărul persoanelor care preferă utilizarea cardurilor sau a portofelelor electronice pentru a procesa plățile de zi cu zi. Rata de utilizare a cardurilor de debit a crescut până la 31% în 2020 față de 27% în 2018, cea a portofelelor electronice crescând de asemenea la 14% în acest an față de doar 11% în 2018.

http://www.banknews.ro/stire/88713_sondaj_pwc_consumatorii_europeni_prefera_plațile_online_dar_sunt_reticenti_sa_isi_ofere_datele_personale.html