BankNews.ro - The Business Republic

Sondaj PwC: Două treimi dintre respondenți vor aplica facilitatea fiscală pentru angajații în telemuncă
Economie | Data Publicarii: 08-02-2021

Potrivit unui sondaj recent realizat de PwC România, majoritatea companiilor (56%) consideră drept bine-venite ultimele modificări aduse Codului fiscal, acestea venind în mare măsură în sprijinul lor. Mai mult, cea mai populară astfel de modificare vizează beneficiile acordate pentru angajații aflați în telemuncă.

Doar 8% dintre respondenți consideră modificările ca fiind inutile în vreme ce 38% dintre ei se află încă în perioada de analiză a felului în care acestea îi pot ajuta pe viitor. Dintre prevederile noi aduse Codului fiscal, 67% dintre reprezentanții companiilor participanți la studiu spun că pot beneficia de avantajele oferite pentru angajații care aplică telemunca, 17% consolidarea fiscală respectiv 8% măsurile privind ajustarea TVA pentru creanțele neîncasate de la persoanele fizice.

”Pe lângă o serie de clarificări și îmbunătățiri ale legislației fiscale, multe dintre modificările publicate la finalul anului trecut fac parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri care au fost propuse de mediul de afaceri în scopul modernizării legislației fiscale. Adoptarea lor a dat încredere contribuabililor că procesul legislativ se poate desfășura cu dezbatere publică și transparență, nu doar cu decizii luate rapid, fără consultare, așa cum s-a întâmplat adesea în ultimii ani”, spune Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România.

Pe de altă parte, cele mai mari provocări din perspectivă fiscală în acest an sunt, potrivit sondajului PwC, raportarea DAC 6 privind aranjamentele transfrontaliere (39%), documentația serviciilor prestate între companiile aceluiași grup (38%) respectiv îmbunătățirea fluxurilor de numerar (12%).

”Companiile consideră că raportarea privind cerințele DAC6 este principala provocare a acestui an pentru că se confruntă cu o obligație nouă și complexă. Societățile din România ar trebui să demareze rapid, dacă nu au început deja, procesul de analiză a tranzacțiilor transfrontaliere inițiate începând cu 25 iunie 2018, pentru a identifica eventuale aranjamente raportabile având în vedere că termenele se apropie cu pași repezi”, explică Andreea Mitiriță, Partener PwC România.

”Observăm că și în 2021, contribuabilii rămân la fel de preocupați de problematica serviciilor intra-grup și de inspecțiile fiscale, două teme aflate în legătură directă și care sunt recurente în relația cu inspectorii fiscali. Atât pregătirea documentației pentru aceste servicii, cât și a inspecțiilor fiscale sunt complicate și necesită multă atenție, efort și resurse din partea societăților. După o perioadă mai calmă din cauza restricțiilor, activitatea de control fiscal devine tot mai intensă pe măsură ce economia se redeschide”, spune Ruxandra Târlescu, Partener PwC România.

http://www.banknews.ro/stire/88799_sondaj_pwc_doua_treimi_dintre_respondenti_vor_aplica_facilitatea_fiscala_pentru_angajatii_in_telemunca.html