BankNews.ro - The Business Republic

TransferGo, parteneriat cu Libra Internet Bank pentru a oferi clienților săi transferuri instant
Finante-Banci | Data Publicarii: 14-05-2021

TransferGo și Libra Internet Bank anunță parteneriatul prin intermediul căruia utilizatorii TransferGo pot realiza transferuri instant, prin opțiunea de livrare Acum, către deținătorii de conturi bancare în lei la băncile înrolate în prezent în infrastructura de Plăți Instant din România, administrată de către TRANSFOND: Libra Internet Bank, Banca Transilvania, BCR și CEC Bank.

În luna februarie a acestui an, Libra Internet Bank a devenit partenerul TransferGo pentru serviciul de transferuri instant. În prima etapă, acest parteneriat a permis utilizatorilor TransferGo să trimită bani instant către conturile deschise la Libra Internet Bank, prin opțiunea de livrare Acum, simplu, rapid și fără taxe suplimentare ascunse.

„În ultima perioadă, am observat cum clienții noștri sunt din ce în ce mai interesați de rapiditatea cu care ajung banii, comparativ cu alte avantaje ale transferului internațional. De aceea ne dorim să venim în întâmpinarea nevoilor lor și să le putem oferi posibilitatea de a trimite bani acasă prin opțiunea noastră de livrare Acum indiferent de banca destinatarului. Libra Internet Bank, în care am găsit un partener local foarte deschis și de încredere, ne-a facilitat adăugarea de noi bănci, dintre cele la care au conturi cei mai mulți români. Suntem entuziasmați să ne putem surprinde clienții cu această facilitate și, totodată, de viitoarele beneficii pe care le vom aduce,” a afirmat Marius Nedelcu, Chief Marketing Officer, TransferGo.

„Deținem experiența, viteza și puterea de inovație necesare pentru a furniza cele mai avansate tehnologii bancare pentru fintech-uri la nivel regional. Suntem bucuroși că am realizat acest proiect împreună cu TransferGo și avem convingerea că acest tip de parteneriate reprezintă soluția câștigătoare pe termen lung”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

În urma acestui parteneriat, Libra Internet Bank facilitează accesul TransferGo la infrastructura de Plăți Instant dezvoltată și administrată de Transfond. Astfel, TransferGo este în măsură să pună la dispoziția clienților proprii transferuri mai rapide de bani din afara țării, către conturi bancare în lei deschise la una dintre cele 4 bănci din România înrolate în sistemul de Plăți Instant.

http://www.banknews.ro/stire/88878_transfergo_parteneriat_librabank.html