BankNews.ro - The Business Republic

CEC Bank: profit net de 208,4 milioane de lei în primul semestru din 2021
Economie | Data Publicarii: 03-08-2021

Instituția financiară cu cea mai lungă tradiție în România, CEC Bank, care dispune și de cea mai extinsă rețea teritorială de pe teritoriul țării noastre, continuă procesul de consolidare a poziției sale pe piața locală, raportând cifre financiare solide de la un trimestru la altul. Astfel, profitul net preliminar aferent primelor șase luni ale acestui an s-a ridicat la suma de 208,4 milioane de lei, cu 13% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, cu mult peste nivelul prevăzut în buget. Mai mult, CEC Bank și-a continuat creșterea și consolidarea pe piață atrăgând noi clienți și acordând finanțări sectorului privat. De asemenea, activele băncii au crescut cu 7,7% de la începutul anului și până în prezent, ajungând la 44,4 miliarde de lei, un nivel record pentru instituția financiară.

”În primul semestru din 2021, CEC Bank a continuat să crească și să-și eficientizeze activitatea. Am făcut pași importanți în implementarea modelului de afaceri hibrid, care permite accesarea produselor și serviciilor băncii atât din sucursale, cât și 100% online. Astfel, am adus în magazinul online CEC_IN principalele produse și servicii destinate persoanelor fizice: conturi curente, credite de nevoi personale și overdraft și vom lansa în curând și primele produse online pentru companii. Avem în derulare o serie de proiecte IT, atât în zona software, cât și în cea de infrastructură, cu o valoare cumulată de circa 100 de milioane de lei: digitalizarea fluxurilor interne și în relația cu clienții, implementarea unui sistem electronic de gestiune a documentelor, modernizarea infrastructurii IT, modernizarea întregii flote de bancomate și multifuncționale de plată. Aceste proiecte IT ne vor permite să fim mai agili, să răspundem mai bine nevoilor clienților și să creștem eficiența operațională”, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank.

În primul semestru al acestui an, CEC Bank a acordat finanțări noi de peste 5 miliarde de lei, portofoliul de credite al instituției financiare urcând astfel la 24,4 miliarde de lei. Cele mai mari creșteri au fost consemnate la nivelul portofoliului de credite de consum, două procente, în vreme ce pe segmentul companiilor, portofoliul de credite a crescut cu 5,3%. Mai mult, aproximativ jumătate din creșterea portofoliului se datorează creditelor acordate în cadrul programelor guvernamentale precum IMM Invest. Menționăm de asemenea că sursele atrase de la clienți în perioada mai sus amintită (Ianuarie - iunie 2021) au însumat 36,7 miliarde de lei, cu 2,2 miliarde de lei mai mult decât în perioada similară a anului trecut, depozitele de la populație având acum o pondere de peste 70%.

Pe de altă parte, CEC Bank continuă și eforturile de diversificare a activității și de repoziționare pe piață ca banca de casă a românilor, banca preferată de aceștia pentru operațiunile de zi cu zi. Prin urmare, dacă luăm în calcul volumul de surse atrase și a rulajelor prin conturi curente, depozite și carduri, veniturile nete din comisioane ale CEC Bank au crescut cu peste 13% în acest prim semestru al anului comparativ cu cifrele vehiculate în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, numărul de operațiuni prin canalele digitale, în special de Internet și Mobile Banking, a crescut cu peste 50% în ultimul an.

http://www.banknews.ro/stire/88934_cec_bank_profit_net_de_208,4_milioane_de_lei_în_primul_semestru_din_2021.html