BankNews.ro - The Business Republic

Deloitte Romania isi consolideaza echipa de management prin promovarea a patru angajati la nivelul de directori
HR/Cariere | Data Publicarii: 31-08-2021

Echipa de management a Deloitte România se consolidează prin promovarea a patru angajați în poziții de directori. Cei patru provin din echipele de consultanță în managementul riscului, consultanță fiscală, financiară și de audit, promovările reprezentând o recunoaștere a contribuției și implicării lor în dezvoltarea echipelor și oferirea celor mai bune servicii către clienții Deloitte.

Astfel, Andrada Tănase a fost promovată în funcția de Director în practica managementului de risc, Monica Țariuc în funcția de Director Global Employer Services, Vlad Bălan a fost numit Director Consultanță FInanciară în vreme ce Ion Efros a promovat în funcția de Director de audit. Toți cei patru noi manageri Deloitte își vor prelua rolurile de conducere începând cu data de 1 septembrie 2021.

„Sunt mândru de colegii care au devenit parte a echipei noastre de conducere datorită implicării lor distinctive în crearea unui impact semnificativ asupra clienților și angajaților Deloitte. Andrada, Monica, Vlad și Ion sunt profesioniști remarcabili, implicați activ în deservirea clienților și în formarea altor experți talentați. Sunt convins că vor contribui cu succes la accelerarea creșterii Deloitte România, la consolidarea reputației organizației și a prezenței noastre în comunitatea de afaceri din România”, a spus Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Andrada Tănase face parte din echipa Deloitte încă din anul 2015, având o experiență de zece ani în domeniul reglementărilor Basel III, a practicilor de supraveghere și în managementul riscului. Aceasta a coordonat numeroase proiecte pe diverse teme de risc și reglementare.

Monica Țariuc, face parte din echipa Deloitte din anul 2008, încă de atunci specializându-se în probleme ce țin de mobilitatea angajaților la nivel global. A început în companie ca și intern iar începând cu data de 1 septembrie va prelua rolul de Director Global Employer Services.

Vlad Bălan este noul director de consultanță financiară al Deloitte România. Acesta, la fel ca și Monica Țariuc, s-a alăturat companiei ca intern, în anul 2008, ultimul său an de studii universitare. Doi ani mai târziu, acesta făcea parte deja din echipa de consultanță financiară, participând în perioada care a urmat la numeroase proiecte, majoritatea dintre acestea constând în oferirea de servicii due diligence și tranzacții.

Ion Efros, noul director de audit al Deloitte România beneficiază de asemenea de o vastă experiență care se întinde pe o perioadă de peste 12 ani. Acesta și-a început cariera în cadrul companiei în anul 2007, în cadrul echipei Deloitte Moldova. A condus ulterior biroul Deloitte din Timișoara până în anul 2019, cea mai mare parte a portofoliului său constând în oferirea de servicii privind raportarea duală și anume Standardele Române de Contabilitate, respectiv Standardele Internaționale de Raportare Financiară.

http://www.banknews.ro/stire/88957_deloitte_romania_isi_consolideaza_echipa_de_management_prin_promovarea_a_patru_angajati_la_nivelul_de_directori.html