BankNews.ro - The Business Republic

Indicele german DAX devine mai puternic cu 25% ajungând la o capitalizare de peste 2 trilioane de Euro
Bursa | Data Publicarii: 06-10-2021

Începând cu 17 septembrie, indicele DAX, preferatul investitorilor români, cuprinde 40 de companii germane în loc de 30, cum era până acum. Astfel, acesta va acoperi mai bine structura economiei germane, incluzând nume sonore precum Airbus, Puma sau Porsche.

Istoric vorbind, indicele DAX a început să se tranzacționeze la data de 1 iulie 1988, în următorii 30 de ani acesta fiind compus din 30 de companii germane de tip blue chips. După sesiunea de tranzacționare de vineri, 17 septembrie, au intrat însă în vigoare modificările privind compoziția acestuia, indicele fiind acum calculat pe baza cotațiilor a 40 de companii, această mișcare având ca scop o mai bună reprezentativitate a economiei germane.

„DAX este în topul preferințelor românilor, nu numai în ceea ce privește indicii, cât și în ceea ce privește întreaga listă de instrumente derivate pe care XTB o pune la dispoziție, fiind cel mai tranzacționat instrument al anului 2021”, arată Irina Cristescu, General Manager XTB România.

În acest an, spre exemplu, nu mai puțin de 33% din totalul rulajelor realizate de către investitorii români la XTB s-au realizat pe instrumente cu activul suport DAX. această cifră reprezintă aproape jumătate din totalul rulajelor tranzacțiilor derivate cu indici bursieri ca activ suport. Dintre acestea, 38% provin din tranzacții de vânzare în timp ce 62% provin din tranzacții de cumpărare.

Revenind la modificările aduse DAX, investitorii speră că acestea vor îmbunătăți performanța indicelui care în ultima perioadă a rămas în urmă față de indicii de pe Wall Street.

„Împrospătarea regulilor care guvernează indicele german DAX e un moment binevenit și îndelung așteptat. Indicatorul va acoperi mai bine structura economiei germane, oferind inclusiv nume cu notorietate internațională precum Airbus, Puma sau Porsche, și va cuprinde o capitalizare totală de peste 2 trilioane de Euro, cu aproape un sfert mai mult decât înainte. Se dorește, de asemenea, prin includerea unor companii relativ mai tinere, în creștere, a stimula interesul investitorilor, și posibilitatea de a diminua din diferența de ritm de creștere față de SUA. O pondere mai mare a tehnologiei ar fi de dorit pentru a susține performanța indicelui, dar în Europa sunt mai rare numele unor campioni globali de tipul celor regăsiți în SUA”, explică Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

http://www.banknews.ro/stire/88990_indicele_german_dax_devine_mai_puternic_cu_25p_ajungând_la_o_capitalizare_de_peste_2_trilioane_de_euro.html