BankNews.ro - The Business Republic

Cushman & Wakefield Echinox: Zona Centru Vest devine principalul hub de birouri din București, detronând Floreasca-Barbu Văcărescu după 8 ani
Imobiliare | Data Publicarii: 31-03-2022

Potrivit datelor furnizate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, după aproximativ 8 ani, suprafața de birouri construită în zona de Centru-Vest din București, va deveni principalul hub de birouri al capitalei, detronând-o pe cea din zona Floreasca - Barbu Văcărescu.

Stocul de spații moderne de birouri din zona Centru Vest era la finele anului trecut de 523.000 de metri pătrați însă planurile dezvoltatorilor sunt de a construi noi spații cu o suprafață de 91.500 de metri pătrați. Stocul total va ajunge astfel la 614.000 de metri pătrați, urmând ca 18% din stocul total de birouri din București să fie concentrat în această zonă.

Spațiile din Centru Vest vor deveni astfel cel mai mare hub de birouri, câtă vreme în zona Floreasca - Barbu Văcărescu nu este anunțat niciun proiect nou în acest an iar spațiile totale de aici sunt de 569.700 metri pătrați.

De altfel, doar trei zone de birouri vor beneficia de proiecte noi în acest an, Centru Vest, Centru și Expoziției. Suprafața nouă va cumula la finele anului aproape 137.000 de metri pătrați.

„Evoluția este influențată în special de disponibilitatea redusă a terenurilor pentru construcția de noi proiecte de birouri în zona Floreasca - Barbu Văcărescu, unde s-a concentrat peste o treime din stocul nou dezvoltat între 2013 și 2021. Există în continuare cerere pentru spații în această zonă, dacă ne uităm la nivelul suprafeței închiriate în ultimii ani în birourile amplasate aici, dar și la rata de neocupare care este sub media pieței. Pentru perioada următoare, există premisele unei reduceri a ratei medii de neocupare din București, având în vedere dificultățile legate de autorizare, în contextul blocării PUZ-urilor de sector, ceea ce va reduce livrările de proiecte noi, pe o piață în care cererea anuală se va menține în jurul a 300.000 metri pătrați,” spune Eduard Turcoman, Director Office Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Cât privește rata de neocupare, sunt diferențe majore între cele 11 zone de birouri analizate în raportul publicat de Cushman & Wakefield Echinox. Cele mai ridicate niveluri sunt înregistrate în zonele Pipera Nord și Est, în vreme ce cele mai scăzute sunt înregistrate în Dimitrie Pompeiu, Centru și Vest. Rata de neocupare este mai mare de asemenea la clădirile mai vechi de zece ani și la cele care nu au acces direct la metrou, în condițiile în care construcțiile mai noi aduc pe piață și cele mai noi tehnologii și materiale de construcții inovatoare.

http://www.banknews.ro/stire/89139_cushman__wakefield_echinox_zona_centru_vest_devine_principalul_hub_de_birouri_din_bucurești,_detronând_floreasca-barbu_văcărescu_după_8_ani.html