BankNews.ro - The Business Republic

PwC GECS 2022: 46% dintre companiile de la nivel global au fost victimele criminalității economice în ultimii doi ani
IT&C | Data Publicarii: 04-05-2022

Potrivit studiului bianual realizat de PwC, „Global Economic Crime and Fraud Survey” (GECS 2022), 46% dintre companiile de nivel global s-au confruntat cu infracțiuni financiare sau fraude în ultimii 2 ani.

Companiile din sectoare precum cel al telecomunicațiilor, al tehnologiei dar și media, s-au confruntat în ultimele 24 de luni cu cea mai mare incidență a fraudelor, aproape două treimi dintre acestea experimentând o anumită formă de fraudă.

”Rata generală a fraudelor și infracțiunilor financiare împotriva companiilor a rămas constantă față de anul 2020 (47%), în pofida problemelor legate de lanțul de aprovizionare, a instabilității mediului geopolitic, a unei economii incerte și a multor amenințări emergente. Pandemia a redus actele de însușire frauduloasă de bunuri, în parte pentru că mai mulți angajați lucrează acum de la distanță, cu acces limitat la activele companiei, însă asistăm la o creștere a amenințărilor din afara organizației.

Criminalitatea cibernetică se află în fruntea listei de amenințări cu care se confruntă în prezent companiile, iar pe viitor se preconizează o creștere a riscurilor de fraudă în raportările ESG și a celor prin intermediul platformelor digitale. Regulile jocului se schimbă, iar companiile trebuie să fie mai agile ca niciodată pentru a răspunde la aceste amenințări și să adopte noi abordări și tehnologii de prevenire”, a declarat Ana Sebov, liderul echipei de Forensic din cadrul PwC România.

Dacă în anul 2020 cea mai frecventă infracțiune era frauda săvârșită de client, în ultima perioadă, criminalitatea cibernetică a devenit principala amenințare la adresa companiilor. Astfel, 42% din companiile cu venituri între 1 și 10 miliarde de dolari, s-au confruntat, conform sondajului PwC cu infracțiuni cibernetice în ultimii doi ani în vreme ce doar 34% au avut de-a face cu fraude săvârșite de clienți.

De asemenea, par mai afectate de criminalitatea de acest gen companiile cu venituri mari, peste 52% din cele care au înregistrat venituri de peste 10 miliarde de dolari confruntându-se cu fraude în ultimele 24 de luni. La polul opus sunt companiile cu venituri mai mici de 100 de milioane de dolari, doar 38% dintre acestea confruntându-se cu această problemă. De asemenea, 25% dintre companii s-au confruntat cu un impact total de peste 1 milion de dolari.

http://www.banknews.ro/stire/89163__pwc_gecs_2022_46p_dintre_companiile_de_la_nivel_global_au_fost_victimele_criminalității_economice_în_ultimii_doi_ani.html