BankNews.ro - The Business Republic

TBI Bank raporteaza un profit net record in primul trimestru din 2022, cu 40% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut
Finante-Banci | Data Publicarii: 24-06-2022

Potrivit celui mai recent comunicat de presă remis de către TBI Bank cu privire la datele financiare ale companiei, rezultatele din primul trimestru al acestui an arată un profit record de peste 10 milioane de euro, cu 40% mai mare decât în primele trei luni ale anului trecut.

În primele trei luni ale acestui an, TBI Bank și-a continuat procesul de integrare a unor noi parteneri prin soluția BNPL (Buy Now Pay Later - Cumpără acum, plătește mai târziu). TBI a inclus de asemenea noi verticale precum sectorul de lifestyle și a intrat pe piața din Grecia.

Devenită în ultima perioadă un lider al Europei de Est pe segmentul creditelor de consum și BNPL, banca TBI a deservit în primele trei luni ale acestui an peste un sfert de milion de cereri de finanțare în România și Bulgaria. Dintre acestea, în perioada mai sus amintită au și fost acordate deja peste 120.000 de finanțări. Valoric, în perioada ianuarie - martie, au fost acordate finanțări de 154 de milioane de euro, cifră cu 40% mai mare decât cea înregistrată în primul trimestru al anului 2021.

”Echipa TBI a dovedit încă o dată că modelul nostru de afaceri este rezistent în fața turbulențelor pieței. Cifrele financiare trimestriale record nu sunt o surpriză, ele sunt rezultatul eforturilor noastre concentrate și a performanței puternice a soluției noastre BNPL, cât și a celorlalte soluții de finanțare din portofoliu. De la începutul trimestrului al doilea, operăm deja la putere maximă în Grecia, iar echipa este încântată de primele rezultate pe cea mai nouă piață a noastră”, spune Petr Baron, CEO al TBI.

De asemenea, activele totale ale băncii au ajuns în prezent la 745 milioane de euro, cu 5% mai mult decât la finele anului trecut, portofoliul de credite crescând de asemenea la 585 milioane de euro la sfârșitul primului trimestru al acestui an, o creștere de 7% față de sfârșitul anului trecut.

Pe baza acestor procente în creștere, au crescut și veniturile TBI Bank până la 36 de milioane de euro (+33%). Motivul principal este și creșterea venitului net din dobânzi și a veniturilor din comisioane.

Și profitul operațional aferent primului trimestru al acestui an a crescut, ajungând la 29,3 milioane de euro, creșterea anuală fiind de 34%. Nu în ultimul rând portofoliul de depozite al băncii a ajuns la 514 milioane de euro la sfârșitul lunii martie, o creștere solidă care depășește cu mult nivelul actual al pieței de profil.

http://www.banknews.ro/stire/89198_tbi_bank_raporteaza_un_profit_net_record_in_primul_trimestru_din_2022,_cu_40p_mai_mare_fata_de_aceeasi_perioada_a_anului_trecut.html