BankNews.ro - The Business Republic

Studiu Deloitte Legal: companiile din Romania se asteapta la cresterea numarului de insolvente si de litigii legate de siguranta datelor cu caracter personal si de protectia consumatorilor
Economie | Data Publicarii: 17-03-2023

59% dintre reprezentanții companiilor participante la studiul Deloitte Legal „New Roads to Dispute Resolution” consideră că siguranța datelor cu caracter personal este domeniul de reglementare care prezintă cel mai mare potențial de creștere a activității de litigii în următorii trei ani. Pe locul al doilea, se clasează protecția consumatorilor, idee vehiculată de 59% dintre respondenți.

Studiul mai sus amintit a fost realizat cu sprijinul Euromoney, o publicație internațională de business, la nivel global, inclusiv România. În ambele cazuri menționate anterior, cifrele din România sunt semnificative decât cele medii la nivel global de 48% respectiv 40%.

Același studiu scoate în evidență și faptul că, sunt domenii în care riscul de litigii este moderat în prezent însă acesta poate crește în următorii ani. Aici includem insolvențele, fiscalitatea sau securitatea cibernetică. De asemenea, aproximativ un sfert dintre cei care au participat la sondajul Deloitte, consideră litigiile colective și de volum ca fiind o altă zonă de îngrijorare pentru companiile de la noi din țară.

În ceea ce privește atitudinea companiilor din România față de justiție, studiul amintit mai sus indică o creștere a încrederii în tribunalele arbitrale locale dar și în cele internaționale, menționată fiind și Curtea de Justiție a Uniunii Europene. De asemenea, referitor la controversele fiscale, cei mai mulți dintre respondenți se așteaptă la litigii în zona impozitului pe profit, pe locul al doilea clasându-se disputele comerciale legate de repartizarea poverii fiscale între entitățile private.

„Suntem recunoscători pentru interesul extrem de mare exprimat de companiile din România în legătură cu studiul nostru privind managementul litigiilor, care a generat un număr de răspunsuri ce permite cristalizarea specificului local (față de rezultatele globale) şi care, totodată, confirmă că modul de gestionare a disputelor reprezintă o prioritate şi pentru mediul de business din țara noastră. Pe lângă identificarea principalelor preocupări ale clienților, studiul arată că utilizarea soluțiilor digitale și implicarea experților non-juridici reprezintă priorități în legătură cu gestionarea litigiilor, ceea ce indică o maturizare şi o sofisticare a mecanismelor de soluționare a disputelor din România”, a declarat Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener Reff & Asociații |Deloitte Legal, liderul practicii de litigii administrative, comerciale și arbitraje.

„Deși contextul pandemic a generat o temporizare a controverselor fiscale, pe fondul măsurilor de limitare sau de amânare a controalelor, observăm totuși că acestea reprezintă una dintre cele mai importante zone de litigii preconizate de companiile care activează în România pentru anii următori. De altfel, consultanții fiscali au fost identificați de majoritatea respondenților ca fiind printre cei mai relevanți specialiști non-juridici la care companiile apelează în litigiile în care sunt implicate”, a declarat Mircea Farcău, Managing Associate, Reff & Asociații |Deloitte Legal.

http://www.banknews.ro/stire/89364_studiu_deloitte_legal_companiile_din_romania_se_asteapta_la_cresterea_numarului_de_insolvente_si_de_litigii_legate_de_siguranta_datelor_cu_caracter_personal_si_de_protectia_consumatorilor.html