Grupul francez de real estate Catinvest a anunțat de curând consolidarea parcului ElectroPutere din Craiova, care va deveni astfel cel mai important centru de inovație și tehnologie din regiunea Oltenia, odată cu inaugurarea unui nou spațiu de birouri al companiei britanice de servicii software Endava, cu o suprafață de 500 de metri pătrați la etajul al doilea al clădirii.
Gradul de ocupare al clădirii A din acest complex va depăși astfel 95%, Catinvest investind în continuare în crearea unor noi spații de birouri, oferind cele mai înalte standarde din punct de vedere al facilităților, atât în ceea ce privește siguranța cât și flexibilitatea.
Astfel, Craiova va deveni unul dintre cele mai importante centre de dezvoltare în sectorul IT, principalul atu al acestui oraș fiind forța de muncă bine pregătită în acest domeniu, un mediu de afaceri competitiv și stabil dar și existența unui aeroport internațional.
Pe lângă Endava, alte companii de renume precum Ubisoft, Hella sau Operative au semnat și ele contracte de închiriere cu grupul imobiliar francez Catinvest care deține și administrează ElectroPutere Parc.
În ceea ce privește noul spațiu Endava, acesta acoperă specializări precum dezvoltare software, testare software, management de aplicații, management de proiect și departamente conexe. Compania are în prezent peste 3.500 de angajați în România.
„Deschiderea acestui birou face parte din strategia noastră de a ne dezvolta constant, la nivel de business și pe plan local, dar și de a acoperi nevoile colegilor din echipă. Spațiul din ElectroPutere Parc oferă multiple facilități, atât pentru lucrul individual, cât și în echipă, încurajând creativitatea și colaborarea, iar zonele de relaxare permit atât de necesarele momente de respiro. Locația îmbina valorile companiei cu un touch local, prin design-ul ce scoate în evidență locuri specifice zonei, cum sunt Parcul Romanescu, Uzina de la ElectroPutere, Uzina Oltcit sau fotbalul”, spune Călin Constantinov, Location Lead Endava Craiova.
Planurile de dezvoltare pe termen scurt și mediu al Catinvest includ de asemenea spații de retail, birouri și alte servicii precum spații de co-working sau de tip apart-hotel, bugetul total de investiții pentru următorii 2 până la 3 ani fiind în prezent de 60 de milioane de euro.
„La Catinvest, obiectivul nostru este să dezvoltăm permanent ElectroPutere Parc, oferind locuitorilor din zonă și business-urilor locale un hub extrem de bine poziționat și foarte accesibil pentru activități profesionale și de shopping, restaurante și agrement. Suntem foarte mândri că firme internaționale de IT precum Endava, Hella, UbiSoft și Operative au ales ElectroPutere Parc pentru a-și amplasa centre de dezvoltare în Craiova. Sunt convins că potențialul ElectroPutere Parc ca principal hub IT al regiunii Oltenia va crește în viitorul apropiat și de aceea lucrăm deja la o nouă clădire mixtă, care va aduce încă 17.000 de metri pătrați de spații de birouri clasa A”, a declarat Bertrand Catteau, președintele Catinvest Group.
http://www.banknews.ro/stire/89374_endava_deschide_un_nou_birou_in_craiova_si_consolideaza_electroputere_parc_drept_cel_mai_mare_hub_it_din_oltenia.html
|