Vice-presedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, celebru atat datorita functiei detinute, cat si pentru nenumaratele gafe facute in timpul aparitiilor publice, si-a completat palmaresul cu inca una, de data aceasta nu cu referire la politica, ci la tehnologie.
In timpul unui interviu acordat televiziunii americane CBS, Biden i-a raspuns jurnalistei ca se pot obtine mai multe informatii despre noul pachet de ajutor economic de pe site-ul guvernului, completand ca este putin stanjenit deoarece nu-si aminteste momentan numarul acestui site.
"Stiti, sunt putin stanjenit. Stiti cumva numarul site-ului? Ar fi trebui sa-l am in fata acum", a spus Biden in timpul emisiunii, lasand impresia ca pentru el internetul este un fel de linie telefonica.
Faptul ca multi politicieni au ramas in urma cu avansul tehnologic a fost probat in nenumarate randuri, de cateva ori chiar in Romania. Un exemplu este gafa fostului ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remes, care a folosit mouse-ul computerului pe post de telecomanda.
Redactia BankNews.ro
http://www.banknews.ro/stire/25948_pentru_joe_biden,_internetul_merge_cu_fise_si_uneori_suna_ocupat.html