BankNews.ro - The Business Republic

Efervescenta pe bursa de energie dupa denuntarea contractelor hidro: Intr-o singura luna s-a tranzactionat jumatate din energia vanduta in primul semestru
Bursa | Data Publicarii: 01-08-2012

Pierderea accesului direct la cea mai ieftina energie din tara, cea produsa de Hidroelectrica, i-a obligat pe cativa dintre cei care s-au gasit in aceasta situatie sa iasa pe bursa de energie OPCOM. Mai mult, odata curatata de aceste contracte directe, Hidroelectrica a reusit sa iasa la randul ei in rnigul bursei de energie, companiile luptandu-se pentru energia ieftina scoasa la licitatie. Odata cu Hidroelectrica, la tranzactionare a venit si cel mai nou producator de energie format in Romania prin fuziunea celor mai mari termocentrale locale: Complexul Energetic Oltenia.

Toate aceste premiere au avut loc in luna care tocmai s-a incheiat, iulie devenind astfel cea mai efervescenta perioada de tranzactionare pe platforma contractelor bilaterale a bursei de energie OPCOM de la inceputul acestui an.

In total, potrivit calculelor facute de ZF doar pe baza tranzactiilor incheiate pe platforma contractelor bilaterale (PCCB - locul unde se fac contracte pe termen lung cu energie gazduita de OPCOM) in luna iulie s-au tranzactionat circa 0,9 TWh de energie in contextul in care in toata perioada ianuarie-iunie s-au incheiat contracte cu o cantitate de energie de 1,44 TWh. Astfel, numai luna trecuta, pe o singura platforma a bursei de energie OPCOM a fost tranzactionata energie de circa 45 de milioane de euro care reprezinta aproape 1,6% din con-sumul de energie din 2011. Reprezentantii bursei de energie OPCOM nu au comentat evolutia tranzactiilor cu energie din luna iulie pana la inchiderea editiei.

Integral in Ziarul Financiar

http://www.banknews.ro/stire/60905_efervescenta_pe_bursa_de_energie_dupa_denuntarea_contractelor_hidro_intr-o_singura_luna_s-a_tranzactionat_jumatate_din_energia_vanduta_in_primul_semestru.html