Bank of
America, a doua banca din SUA dupa active, a acceptat sa plateasca 9,3 miliarde
de dolari pentru a incheia procesul intentat de autoritatile SUA companiilor de
finantare ipotecara Fannie Mae si Freddie Mac pentru titlurile de valoare
garantate prin ipoteci (MBS), transmite Reuters.
Acordul,
anuntat miercuri, include 6,3 miliarde de dolari in numerar si restul in
titluri de valoare pe care Bank of America le va achizitiona de la Fannie Mae si
Freddie Mac.
Analistii
sustin ca tranzactiile cu titluri de valoare garantate prin ipoteci au
contribuit semnificativ la declansarea crizei financiare din 2008.
Bank of
America a anuntat ca acum a rezolvat aproximativ 88% din litigiile privind
expunerea sa la titlurile de valoare garantate prin ipoteci.
Este al
zecelea acord incheiat pana acum de Agentia Federala de Finantare Ipotecara
(FHFA), care, in 2011, a intentat 18 procese pentru titluri de valoare
garantate prin ipoteci in valoare de 200 miliarde de dolari.
Pana in
prezent, FHFA a incasat de la banci peste 10 miliarde de dolari pentru a incheia
procesele intentate pentru titlurile de valoare garantate prin ipoteci.
SURSA: Economica
http://www.banknews.ro/stire/71291_bank_of_america_va_plati_9,3_mld_dolari_pentru_a_incheia_procesul_intentat_de_autoritatile_sua.html