Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la o
dezbatere a Fundaţiei Mişcarea Populară, că politica Guvernului de a introduce
35 de taxe noi este greşită, "ca şi cum ai trage frâna economiei", el
precizând că este, cu toate acestea, optimist în privinţa creşterii economice
în 2014.
Preşedintele a vorbit despre "nerealismul bugetului de
stat", criticând Executivul pentru că a introdus venituri inutile în
construcţia bugetară din2014, an afectat de două rânduri de alegeri,
europarlamenare şi prezidenţiale.
"Soluţia găsită de Guvern a fost creşterea taxelor.
(...) Ideea că o economie care a trecut prin criză, cu eforturi formidabile şi
cu costuri politice formidabile, primeşte, imediat ce se reechilibrează, un set
de 35 de taxe noi este greşită, este ca şi cum ai trage frâna economiei. în
opinia mea, toate semnele arată că economia luptă împotriva acestei politici a Guvernului
şi a FMI", a afirmat şeful statului.
Traian Băsescu a menţionat că FMI nu se poate opune
deciziilor Guvernului, precizând însă că România nu are nevoie de banii de la
Fond, iar acordul cu instituţia este doar unul de precauţie, care nu implică
bani. Preşedintele a menţionat că "Fondul putea fi un mai bun consultant
pentru Guvern".
Continuarea, pe Mediafax.
http://www.banknews.ro/stire/71676_băsescu_pentru_anul_acesta_văd_capacitatea_de_creştere_a_economiei_între_patru_şi_cinci_procente.html