Intrarea unor companii precum Facebook şi Google pe piaţa
serviciilor financiare va crea dificultăţi pentru JPMorgan Chase, cea mai mare
bancă din Statele Unite, a declarat directorul general al instituţiei de
credit, Jamie Dimon, citat de Bloomberg.
"Suntem unul dintre cele mai mari sisteme de plată din
lume, dar vom întâmpina concurenţă din partea Google, Facebook şi a
altora", a spus Dimon la o conferinţă Euromoney organizată la Riad,
capitala Arabiei Saudite.
Companiile concurează pentru prezenţa pe piaţa globală a
plăţilor electronice, cu o valoare estimată de până la 1.800 de miliarde de
dolari pe an, potrivit unui raport Capgemini.
Google a creat Wallet, un sistem care utilizează
smartphone-urile, în timp ce Facebook vrea să obţină în Irlanda aprobări pentru
un serviciu care să permită utilizatorilor să depună bani prin intermediul
site-ului, a scris în aprilie cotidianul Financial Times, fără să noteze
sursele informaţiei.
Autorităţile de reglementare trenbuie să se decidă dacă ar
trebui să supravegheze aceste companii dacă oferă servicii financiare.
"în niciun caz Google nu vrea să fie o bancă
reglementată", a spus el.
Apple, care are informaţii despre peste 400 de milioane de
carduri prin iTunes Store, analizează o extindere a sistemului de plăţi prin
dispozitive mobile, a declarat în ianuarie o sursă apropiată situaţiei.
Continuarea, pe Mediafax.
http://www.banknews.ro/stire/71777_cea_mai_mare_bancă_din_sua_se_teme_de_concurenţa_facebook_şi_google_pe_piaţa_serviciilor_financiare.html