Cea mai mare bancă din SUA se teme de concurenţa Facebook şi Google pe piaţa serviciilor financiare

Data publicarii: 07-05-2014 | Finante-Banci

 Intrarea unor companii precum Facebook şi Google pe piaţa serviciilor financiare va crea dificultăţi pentru JPMorgan Chase, cea mai mare bancă din Statele Unite, a declarat directorul general al instituţiei de credit, Jamie Dimon, citat de Bloomberg.

 "Suntem unul dintre cele mai mari sisteme de plată din lume, dar vom întâmpina concurenţă din partea Google, Facebook şi a altora", a spus Dimon la o conferinţă Euromoney organizată la Riad, capitala Arabiei Saudite.

Companiile concurează pentru prezenţa pe piaţa globală a plăţilor electronice, cu o valoare estimată de până la 1.800 de miliarde de dolari pe an, potrivit unui raport Capgemini.

Google a creat Wallet, un sistem care utilizează smartphone-urile, în timp ce Facebook vrea să obţină în Irlanda aprobări pentru un serviciu care să permită utilizatorilor să depună bani prin intermediul site-ului, a scris în aprilie cotidianul Financial Times, fără să noteze sursele informaţiei.

Autorităţile de reglementare trenbuie să se decidă dacă ar trebui să supravegheze aceste companii dacă oferă servicii financiare.

"în niciun caz Google nu vrea să fie o bancă reglementată", a spus el.

Apple, care are informaţii despre peste 400 de milioane de carduri prin iTunes Store, analizează o extindere a sistemului de plăţi prin dispozitive mobile, a declarat în ianuarie o sursă apropiată situaţiei.

Continuarea, pe Mediafax.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: