Acţionarii companiei de asigurări Astra, care se află sub
administrare specială din luna februarie, au delegat administratorului special
KPMG Advisory atribuţia de majorare a capitalului social cu până la 490
milioane de lei (110 mil. euro), potrivit unei hotărâri AGA publicată pe
site-ul bursei.
„Delegarea atribuţiei de majorare a capitalului social
operează pentru o durată de cel mult un an şi se acordă în urma analizării
situaţiei financiare a societăţii de către administratorul special, conform
mandatului acordat de ASF, din care a rezultat, printre altele, necesitatea
recapitalizării societăţii în scopul îmbunătăţirii indicatorilor financiari“,
scrie în hotărârea AGA.
Astra, companie controlată de omul de afaceri Dan Adamescu,
a fost plasată sub administrare specială pe 18 februarie după ce un control al
ASF a descoperit mai multe nereguli la societatea de asigurări, inclusiv
scăderea indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate sub minimul legal şi un nivel
insuficient de reasigurare pe segmentul poliţelor property. Atribuţiile
directoratului au fost preluate de KPMG Advisory.
SURSA: ZF.
http://www.banknews.ro/stire/71842_acţionarii_astra_îi_dau_mână_liberă_kpmg_să_se_ocupe_de_majorarea_capitalului.html