Băncile austriece sunt vulnerabile pe termen scurt la
întreruperea finanţării, iar accesul şi costurile finanţării ar putea fi
afectate de acţiunile legate de Hypo Alpe Adria, se arată într-un comunicat al
agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings.
Totuşi, Fitch nu crede că nivelul lichidităţilor şi cel al
finanţării băncilor austriece ar putea fi ameninţate.
Guvernul austriac a adoptat miercuri un proiect de lege ce
prevede ştergerea a 890 milioane de euro din datoria subordonată a Hypo
Alpe-Adria-Bank, încercând să ofere asigurări că investitorii şi plătitorii de
taxe vor duce povara închiderii băncii austriece.
Dacă planurile Executivului sunt adoptate de Parlament, va
însemna că un guvern european a impus pierderi asupra obligaţiunilor care sunt
garantate oficial, deoarece datoria subordonată a Hypo este girată de provincia
austriacă Carintia.
Fitch apreciază că proiectul adoptat de Guvernul austriac
este un alt semn al reducerii sprijinului acordat de stat pentru Hypo. Deja
agenţia a inclus acest sprijin redus al statului în perspectiva negativă
atribuită sectorului bancar din Austria în luna martie, aşa încât nu vor exista
imediat schimbări de rating în urma deciziei Guvernului de la Viena.
Şi agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a
avertizat că o astfel de decizie ar determina punerea sub supraveghere, cu
implicaţii negative, a ratingurilor băncilor austriece, inclusiv ale celor mai
mari - Erste Group şi Raiffeisen Bank International - prezente şi în România.
'Evoluţia extraordinară sugerează că Executivul va fi mai
puţin determinat să sprijine băncile dacă se confruntă cu probleme financiare.
''Dacă legea este adoptată, vom reevalua estimarea noastră privind sprijinul
Austriei pentru sistemul bancar şi băncile de importanţă sistemică', se arată
în comunicatul S&P.
Continuarea, pe ECONOMICA.
http://www.banknews.ro/stire/72008_fitch_accesul_la_finanţare_al_băncilor_austriece_ar_putea_fi_afectat_de_acţiunile_legate_de_hypo_alpe_adria.html