Ministrul francez al Finanţelor, Michel Sapin, a declarat că
negocierile între BNP Paribas şi autorităţile americane pentru o posibilă
amendă pentru că a ignorat sancţiunile impuse unor state au avansat spre un
nivel ”mai correct”, relatează Reuters.
Autorităţile americane, printre care şi cea de reglementare
financiară din New York, investighează dacă BNP a ignorat sancţiunile impuse de
Washington Iranului, Sudanului şi altor ţări între 2002 şi 2009, un caz care
s-ar putea finaliza cu amenzi de până la 10 miliarde dolari pentru cea mai mare
bancă franceză.
“Cred că s-au făcut progrese spre amenzi mai corecte”, a
spus Michel Sapin, duminică, într-un interviu pentru Europe 1 şi canalul de
ştiri iTele, citat de Agerpres.
“Trebuie să ajungem la o concluzie”, a adăugat, subliniind
că incertitudinea legată de acest subiect “nu este bună”. Luna trecută, surse
care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat că autorităţile SUA vor
amenda BNP Paribas cu peste zece miliarde de dolari pentru încălcarea
sancţiunilor economice aplicate de Statele Unite mai multor ţări, printre care
Sudan şi Iran.
Suma de zece miliarde de dolari ar putea fi una dintre cele
mai mari amenzi din istorie aplicată în SUA, depăşind-o pe cea de patru
miliarde de dolari primită de British Petroleum. De asemenea, este mult mai
mare decât amenda de 2,6 miliarde de dolari pe care a acceptat să o plătească grupul
bancar elveţian Credit Suisse AG pentru că a favorizat evaziunea fiscală.
Amenda de zece miliarde de dolari este mult mai mare decât
cei 1,1 miliarde de dolari pe care BNP Paribas a anunţat, în aprilie, că i-a
pus deoparte pentru potenţiala amendă. Procurorii fac presiuni asupra băncii
să-şi recunoască vina de a fi transferat fonduri pentru clienţi, încălcând
sancţiunile impuse Iranului, Sudanului şi Cubei.
SURSA: CAPITAL.
http://www.banknews.ro/stire/72015_de_ce_vrea_sua_să_amendeze_bnp_paribas_cu_peste_10_mld_dolari.html