Premierul Victor Ponta a declarat marţi că
va continua să lucreze şi se va sfătui cu ministrul Bugetului, Liviu Voinea, şi
cu secretarul de stat de la Finanţe Gheorghe Gherghina până când ambii îşi vor
prelua efectiv funcţiile în conducerea BNR, cea de viceguvernator şi,
respectiv, de membru în CA al Băncii Naţionale.
'Oricând, de astăzi începând, până-n
octombrie, oricând găsesc un înlocuitor, atunci voi discuta (cu Liviu Voinea -
n.r.)', a declarat premierul întrebat dacă a avut o discuţie cu ministrul
Bugetului în privinţa înlocuirii acestuia din funcţie, având în vedere că Liviu
Voinea va pleca la BNR ca guvernator începând cu luna octombrie.
Victor Ponta a adăugat că atât Liviu
Voinea, ca ministru al Bugetului, cât şi Gheorghe Gherghina, ca secretar de
stat la Finanţe, se vor ocupa de pregătirea rectificării bugetare din această
vară.
'Şi el şi domnul Gherghina, cum să nu se
ocupe? Şi mai devreme (de rectificarea bugetară - n.r.) dacă pleacă trebuie să
mă ajute pentru că amândoi şi domnul Voinea şi domnul Gherghina sunt oameni cu
care am lucrat foarte, foarte apropiat, foarte strâns în aceşti doi ani şi
jumătate şi, oricum, vreau să mă ajute în continuare până când vor pleca
efectiv în octombrie la BNR. Atunci nu mai au voie prin statutul lor să mă
ajute în mod oficial. însă, până atunci, evident că mă voi sfătui cu ei pentru
că, repet, am lucrat doi ani şi ceva împreună şi e perioada în care România a
avut cele mai bune rezultate inclusiv bugetare, nu doar economice, şi
fiscal-bugetare. E perioada în care am ajuns de la un uriaş deficit de pe
vremea prim-ministrului Boc la unul din cele mai scăzute deficite din Europa.
Vă daţi seama că am lucrat bine cu ei dacă ne uităm la rezultate', a afirmat
premierul.
SURSA: ECONOMICA.
http://www.banknews.ro/stire/72069_ponta_voi_lucra_cu_voinea_şi_gherghina_până_când_îşi_vor_prelua_efectiv_funcţiile_la_bnr.html